Episodul 4. Blocada
Maestrul tacu. Taceau amandoi de cateva minute bune, in timp ce in capul lui Emanuel se insinua ecoul vorbelor reverberand in linistea noptii, se inchina. Se inchina la un blid ca la o icoana pasamite, un blid ca un idol si pasii tarsiti ai maestrului plimbandu-se in jurul mesei impovarate de carti si caiete si file de manuscrise risipite in dezordine, se inchina si iar se inchina, foamea si frica plutind deasupra mesei de vreo patru metri, amintind de mesele acelea lungi intinse la tara in curti pentru nunti sau pomeni, pe langa care se strang neamuri pricopsite si rude sarace, milogi de-ai casei din partea locului si milogi veniti de departe, cu capetele plecate peste castroane si blide in care vantura lingurile cu gesturi aferate, precise, insufletite de o credinta nestramutata, poporul crestin, da, leorbaie prin zoaie si se inchina la blide si bucati de paine si sticle de bautura si castroane cu bucati de carne si placinti si toate hartoagele astea de pe masa taiata pe jumatate de intuneric. ..
La capatul mesei unde statea Emanuel era o veioza, singura sursa de lumina din camera inalta si vasta, un fel de living de vreo patruzeci de metri patrati. Regasea decorul din urma cu patru ani in bezna prafuita si parca plutind in afara timpului, aceeasi lumina luciferica a veiozei frante peste masa, vrafurile de hartoage ca niste ruine si peretii captusiti de rafturi cu carti, gafaind parca in intuneric.
Apartamentul-living al maestrului de la etajul doi al unei case boieresti din imprejurimile Nervei Traian, casa veche de o suta de ani, cam debila, zgaltaindu-se din toate incheieturile cand trecea tramvaiul pe sub fereastra, era, ca si o parte a trupului sau muritor, un organ vital, de care nu s-ar fi lipsit decat odata cu viata. Intr-o vreme, cladirea urmase sa fie demolata si atunci i se propusese, iar mai apoi i se impus
