A pornit la drum prima ligă a fotbalului românesc cu disputarea ultimelor 15 etape ale returului. Debutul a fost unul „subţire”, cu etapa a 20-a disputată pe patru zile (unicat în domeniu), cu patru remize din cinci partide ale startului, cu primele acuze aduse arbitrilor. A ajuns o obişnuinţă ca toate relele să se spargă în capul „fluieraşilor”, că au sau nu au vină. Salomin a greşit flagrant la Galaţi, unde a dictat o eliminare chiar în minutul 5, Epaminanda Nicu neavând vină. Băiatul bosului arbitrilor, Augustus Constantin a încurcat jucătorul pe care dorea să-l elimine. Trei jucători au văzut roşu în faţa ochilor. Codaşele se zbat, caută punctele salvării. Unele au reuşit, Argeşul şi bancarii, Unirea însă nu. Piteştenii, deşi au luat un punct de la studenţii din Bănie, au ajuns la -18 la adevăr cu şanse minime de salvare. La Iaşi, pe un „patinoar”, gazdele nu au reuşit să cucerească victoria. Este a şasea etapă consecutivă în care nu au luat punctele întregi.
Revenind la meciul de la Galaţi, „Bursucul” alias Dan Petrescu are dreptate să fie supărat şi să declare că este hotărât să se lase de fotbal. Asta a fost la cald, cunoscându-l suntem convinşi că nu va ceda lupta.
Cât priveşte componenţa echipelor, practic să nu le mai recunoşti. Dacă până nu de mult albanezii şi ceva africani erau curtaţi, de data aceasta investigaţiile s-au extins, sud-coreean la Oţelul, un „leu” din Sierra Leone, lituanieni, ruşi, sârbi şi paleta se extinde. Nu mai sunt elemente tinere din producţia proprie? Clujul are opt portughezi. Ce va face naţionala, de unde-şi va mai trage seva?
Supărarea lui Dan Petrescu
Oţelul – Unirea 3-2 (0-0)
Au înscris: Marius Baciu (min 46), Emil Jula (min 73-pen), Gabriel Paraschiv (min 83), George Munteanu (min 52-pen), Cristi Constantin (min 65)
Cartonaş roşu: Epaminanda Nicu (min 5), fault ca ultim apărător. @N_