Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţiştii cer pedepse aspre pentru şoferii care recurg la pumni în trafic / Cum comentaţi?

Publicat in Adevarul, marți 6 aprilie 2010 ·

Sătui să vadă încăierări pe şoselele patriei, poliţiştii rutieri cer pedepse mai aspre pentru cei care sunt violenţi în trafic. Dacă actualul Cod Rutier nu prevede decât amenzi pentru înjurături şi semne obscene, în viitorul Cod violenţa la volan s-ar putea pedepsi penal.

Sunteţi de acord ca violenţele din trafic să fie înfierate şi în Codul Rutier?

Opinia publică a fost zguduită de cazul bătrânului din Craiova care a fost bătut măr de un tânăr pentru că traversa prea încet. Pentru că numărul violenţelor din trafic a crescut, precum şi gravitatea acestora, poliţiştii rutieri cer sancţiuni suplimentare pentru şoferii care nu-şi pot stăpânii nervii în trafic.

Potrivit prevederilor în vigoare, "săvârşirea de gesturi obscene, injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic" se pedepsesc cu 21 până la 100 puncte amendă, adică între 12 milioane şi 60 milioane lei vechi. Agresiunile comise în trafic cad sub incidenţa legilor civile sau penale, ceea ce nu le face obiectul Codului Rutier.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Rutiere, agresivitatea la voilan nu înseamnă doar injurii şi semne obscene, ci şi depăşirile repetate sau frânarea bruscă intenţionată. Poliţiştii au trimis deja Paralementului o listă cu tipurile de comportament agresiv întâlnite în trafic.

O prevedere care să pedepsească agresivitatea la volan nu există în niciun stat european, deoarece faptele de agresiune intră sub incidenţa legilor civile sau penale.

Potrivit comisarului-şef Lucian Diniţă, citat de Gândul, poliţiştii cer ca cei care se bat în trafic, pe lângă sancţiunile de ordin penal, să rămână şi fără carnet de conducere pentru o perioadă cuprinsă între şase luni şi un an.

Comisarul.şef Lucian Diniţă a declarat pentru adevarul.ro că Poliţia Rutieră a avut iniţiativa de a modifica Codul Rutier pentru înăsp

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 3 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 2 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 6 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 3 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 5 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 11 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°