Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo suflă şi-n iaurt: "Cu Iskra sau cu Varazdin trebuie să ne calificăm din tur!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 16 iulie 2011 · ·

Dinamoviştii cred că vor evolua în Europa League cu croaţii de la NK Varazdin. Nu se sperie, dar vor să tranşeze calificarea din prima manşă, la Bucureşti.

Primul meci în Europa în acest an pare relativ uşor pentru Dinamo. Ieri, tragerea la sorţi a turului trei preliminar al Europa League le-a adus "cîinilor" pe bileţel viitorul adversar. Roş-albii vor da piept cu învingătoarea din "dubla" dintre Iskra Stal Rîbniţa (Moldova) şi NK Varazdin (Croaţia), 1-1 în prima manşă.

Iskra a terminat sezonul trecut pe locul 5 în Moldova şi s-a calificat în Europa ca deţinătoare a Cupei, pe care şi-a adjudecat-o în faţa Olimpiei Bălţi (2-1). Varazdin, fostă Vartex, s-a clasat anul trecut pe poziţia a 11-a în Croaţia, salvîndu-se de la retrogradare în ultima etapă! Biletul pentru Europa l-a prins întrucît a jucat finala Cupei cu campioana Dinamo Zagreb, care s-a impus categoric, 8-2 în dublă manşă! Interesant este că NK are în lot numai patru fundaşi de meserie, restul provenind, la nevoie, din mijlocaşi defensivi sau de bandă. Dinamoviştii sînt mulţumiţi şi cred că se vor întîlni cu Varazdin. Meci pe care îl vor trata cu maximă seriozitate după ce anul trecut au fost eliminaţi de Hajduk, după 3-1 la Bucureşti şi 0-3 la Split!

"Varazdin pare favorită după 1-1 în Moldova. Oricum, tragerea ne-a fost favorabilă, sînt optimist, indiferent cu cine vom juca. Nu vom subestima pe nimeni, vom fi serioşi şi vrem să rezolvăm calificarea din tur, de la Bucureşti", a spus Liviu Ciobotariu.

"E bine, nu cred că vom avea probleme. Ne trebuie atenţie şi concentrare maximă ca să nu avem surprize. Nu vom trata de sus dubla manşă, indiferent cine ne va fi adversar"

Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

0 euro vor încasa dinamoviştii dacă se vor califica în play-off-ul Europa League. Jucătorii vor fi premiaţi doar dacă acced în grupele competi

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum o ora
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

De Ziua regalității, sportul este rege

HotNews acum 28 minute
10 mai este o zi cu semnificații deosebite pentru țara noastră, asta pentru că marchează trei momente de anvergură din istoria României: începutul domniei lui Carol Hohenzollern Sigmaringen (1866), obținerea Independenței în fața Imperiului Otoman (

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°