Doi specialişti în hardware vorbesc astăzi despre avantajele şi dezavantajele celor două tehnologii. Plasma este un veritabil tablou de Picasso, dar e sensibilă, pe când LCD-ul rezistă mai mult, însă are o calitate a imaginii mai slabă.
Concurenţa între televizoarele cu tehnologie LCD şi cele cu plasmă datează de ani buni, această rivalitatea reducând constant preţurile, astfel că modelele au devenit din ce în ce mai accesibile. Şi tocmai din acest motiv, al ieftinirii produselor cu ecran mare şi plat din rafturi, întrebarea lansată în această rubrică este la fel de actuală şi acum. LCD vine de la „liquid crystal display", pe româneşte „ecran cu cristale lichide". Tehnologia este folosită pentru televizoare, monitoare de computere, ecrane de telefoane mobile, de jocuri video de buzunar.
Revenind la televizoare, LCD-ul s-a făcut remarcat începând cu anul 2007, când, pentru prima dată, conform statisticilor, a surclasat vânzările de televizoare care prind viaţă cu ajutorul bătrânului tub catodic, aparate îndrăgite şi astăzi. Şi aşa, LCD-urile au devenit familiare în sufrageriile noastre. O nouă tehnologie ameninţă însă, mai nou, viitorul LCD-ului clasic. Este vorba de un urmaş al său mai evoluat, care foloseşte leduri în loc de cristale lichide. Aceasta permite, printre altele, fabricarea unui ecran mai subţire şi asigură un consum redus de energie electrică faţă de varianta mai veche, ceea ce nu e deloc de neglijat.
Ecranul cu plasmă este o altfel de platformă pentru a urmări programele TV preferate, şi vorbim de calitatea superioară a imaginii, cu o luminozitate ridicată şi o mai fidelă respectare a spectrului culorilor în comparaţie cu LCD-ul. Pe lângă aceasta, televizoarele cu plasmă pot fi construite mai generos, până la o diagonală de 150 de inci, adică aproape 3,8 metri, cât un perete, ce mai, sau cât un vis devenit realitate pentru