Ionel Dumitru şi Paul Buştiuc, doi dintre cei care au scăpat din măcelul de-acum douăzeci de ani, povestesc detalii şocante din dimineaţa de 23 decembrie 1989. După 20 de ani în care autorităţile au încercat din răsputeri să le ascundă, evenimentele de la Aeroportul Otopeni nu pot fi şterse din mintea supravieţuitorilor.

Paul Buştiuc şi Ionel Dumitru erau militari în termen la UM 0865 Câmpina, unitate de transmisiuni aparţinând trupelor de Securitate. Ei s-au numărat printre cei 83 de militari prezenţi în cele trei camioane aduse să apere aeroportul.

Au fost primiţi cu foc încrucişat, sub motivul că soldaţii ar fi fost terorişti veniţi să cucerească aerogara. În zona de foc a intrat şi un autobuz care transporta către serviciu angajaţi ai aeroportului. Bilanţul total e tragic: 40 de militari şi 8 civili şi-au pierdut viaţa.

„Eu m-am născut de două ori în decembrie. O dată pe 8, când m-a făcut mama, şi o dată pe 23, în 1989, când am scăpat viu de la Otopeni", îşi începe Ionel Dumitru povestea.

„Venisem de la Câmpina de două zile şi ne cazaseră în unitatea de la Băneasa. Pe la 4 dimineaţa s-a dat alarma, dar a mai durat vreo oră până ne-am urcat în camioane şi am plecat. Eram buimaci de somn, nu ştiam decât că ne chemaseră la aeroport", continuă Dumitru.

„Aoleu, mamă!"

Paul Buştiuc simte nevoia să intervină. Are o voce sigură, de om care a văzut şi a înţeles multe.

„Când am ajuns la punctele de control, ne-au făcut recunoaşterea cu lanternele. Au văzut că eram militari în termen şi nicidecum terorişti şi ne-au dat chiar şi o călăuză, ca să ne introducă în obiectiv. Şi totuşi, după câteva sute de metri, a început să se tragă în noi. Odată cu primele zgomote ale automatelor, am văzut găurile în prelata camionului, iar cei care fuseseră răniţi au început să ţipe. «Aoleu, mamă!», aşa strigau toţi".