Pe la începutul lui '89 la Teatrul Mic, pe Sărindar, ceva mai jos de Casa Armatei şi un pic mai sus de Palatul Universul, am văzut o splendidă reprezentaţie a "Scrisorii pierdute". Cineva mi-a şoptit în foaier că în urmă cu un an, după premieră, a fost un scandal groaznic şi o anchetă groasă la Partid şi la Secu, din porunca lu' "tanti Leana". Pentru că atunci, la premieră, scena teatrului a fost şi cea a unor aluzii peste măsură de străvezii la politica vremii şi la cei dintâi oameni ai ţării. Oricine l-ar fi recunoscut, cică, pe Ceauşescu în ipostaza lui Agamiţă Dandanache, iar coana Joiţica aducea izbitor cu "dumneaei". Cică în decor apărea şi Casa Poporului. Vă prezentăm continuarea poveştii lui Dinu Săraru despre cum au ajuns Ceauşeştii personaje de Caragiale.
Luiza Lupu
La ora 7 şi jumătate dimineaţa m-am trezit sunat de secretară. (Care, ca o picanterie, nu mă scotea din "Domnul Săraru" şi toată lumea care venea la mine era "tovarăşu'": "Domnu' Săraru, vă caută tovarăşul de la Primărie, domnu' Săraru, vă caută tovarăşu' de la nu-ştiu-ce, domnu' Săraru, vă caută tovarăşu' de la nu-ştiu-unde. N-am putut să-i scot din cap chestia asta.) Ei, în dimineaţa aia, mă sună secretara, zic, "ce-i cu tine de te-ai trezit aşa de dimineaţă?", zice "să vă dau pe cineva la telefon" şi mi-a dat pe colonelul (o să-i spun numele imediat), securistul de la TM. "Tovarăşe director, mă scuzaţi dacă vă deranjez, dac-aţi putea să veniţi la teatru, sunt aici cu colectivul", "Păi cu care colectiv?", am spus eu, "Păi cu secretara dumneavoastră şi cu secretara literară, Adriana Popescu (o fată extraordinară care a lucrat cu mine şi la TM, şi la TNB dup-aia, cât n-am fost în teatru a lucrat cu Andrei Şerban). Şi zic "Da' ce e, ce s-a-ntâmplat?", zice ăsta, "Dacă vreţi să reconstituim lista participanţilor la premiera de aseară".
Am ajuns la teatru val
