Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un elicopter s-a prăbuşit peste o casă de lângă Kabul, provocând moartea a zece persoane

Publicat in Romania Libera, vineri 16 martie 2012 ·

Un elicopter turc din cadrul Forţei internaţionale a NATO (ISAF) s-a prăbuşit vineri la periferia capitalei afgane Kabul, provocând moartea a cel puţin zece persoane, între care şi civili, a anunţat poliţia locală, citată de AFP şi Mediafax.

Poliţia, ISAF şi Turcia, care au confirmat prăbuşirea elicopterului, nu au indicat cauza prăbuşirii.

"Este vorba despre un elicopter turc. Până în prezent am găsit zece cadavre, între care cele ale unui număr de opt străini, posibil turci", a declarat un reprezentant al poliţiei de la Kabul, Mohammad Zaher.

"Un elicopter s-a prăbuşit peste o casă din districtul Bagrami", anunţase anterior comandantul poliţiei din Kabul, Mohammad Ayoub Salangi, adăugând că aparatul a luat foc după ce s-a prăbuşit.

Cel puţin trei civili au fost ucişi, "două femei şi un copil", ale căror cadavre au fost găsite sub dărâmături, a precizat purtătorul de cuvânt al Ministerului afgan de Interne, Sediq Sediqqi.

La Ankara, Ministerul turc al Afacerilor Externe a confirmat că este vorba despre unul dintre aparatele sale. ISAF a confirmat de asemenea că este un elicopter al său, fără a preciza însă cărui stat îi aparţine.

Accidente de elicopter se înregistrează în mod frecvent în Afganistan, în special în cazul aparatelor Forţei internaţionale a NATO (ISAF), care susţine guvernul în faţa rebeliunii conduse de talibani.

În august 2011, un elicopter Chinook american a fost doborât în apropiere de Kabul de talibani, un lucru foarte rar de la începutul conflictului în 2001. Opt afgani şi 30 de americani, dintre care 22 de membri ai unităţii de elită Navy Seal care l-a eliminat pe Osama ben Laden, au murit atunci, în evenimentul cel mai mortal pentru americani din cei zece ani de război afgan.

Un elicopter turc din cadrul Forţei internaţionale a NATO (ISAF) s-a prăbuşit vineri la periferia capitalei afgane Kabul, provo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum 38 minute
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 54 minute
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Noi detalii despre starea de SĂNĂTATE a maestrului Florin Piersic. Rafila: „Am stat de vorbă cu domnia sa, l-am încurajat”

Gandul acum o ora
Maestrul Florin Piersic, unul dintre cei mai mai actori ai României, recunoscut la nivel internațional trece prin clipe grele după ce a fost diagnosticat cu septicemie. Piersic a fost supus unei intervenții chirurgicale complexe la Spitalul Foișor d

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum 52 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum o ora
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

James Murphy, Director Științific și de Cercetare BAT: ”Este imperativ să vorbim cu mai multă claritate despre nicotină versus fumat”

Ziare.com acum 2 ore
Nicotina joacă un rol important în abordarea de reducere a riscurilor asociate fumatului și, deși nicotina dă dependență, aceasta nu este cauza principală a bolilor asociate fumatului. În același timp, Colegiul Regal al Medicilor din Marea Britanie

Putin propune ca Mişustin să fie numit din nou prim-ministru

News.ro acum 3 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a propus ca Mikhail Mişustin să fie numit din nou prim-ministru, a anunţat, vineri, preşdintele camerei inferioare a Parlamentului, ceea ce ar însemna păstrarea şefului tehnocrat al lui Putin la conducerea Guvernului,

Un bărbat şi o femeie, reţinuţi după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux / Prejudiciul este de 1,5 milioane de lei

News.ro acum o ora
Un bărbat şi o femeie au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce au păcălit mai multe persoane că pot câştiga la licitaţii ceasuri de colecţie sau maşini de lux, iar prejudiciul în acest caz este de aproximativ 1,5 milioane de lei.

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°