Preşedintele Traian Băsescu le-a reamintit, luni, poliţiştilor, cu ocazia bilanţului activităţii IGPR pe anul 2005, despre existenţa unor grupuri de interese în zona Ministerului Preşedintele Traian Băsescu le-a reamintit, luni, poliţiştilor, cu ocazia bilanţului activităţii IGPR pe anul 2005, despre existenţa unor grupuri de interese în zona Ministerului Industriilor, pentru care în prezent România plăteşte cel mai mare preţ la gaze. "În vara anului trecut vorbeam de grupuri de interese în jurul Ministerului Industriilor pentru ca acum să constatăm că avem cel mai ridicat preţ la gaze. Acest tip de activitate, care vizează actualele structuri de putere, trebuie să fie prioritare pentru Poliţia Română, pentru menţinerea unui mediu de afaceri curat, pentru menţinerea unei administraţii curate", a subliniat şeful statului. Pe de altă parte, ministrul administraţiei şi internelor, Vasile Blaga, a precizat că Poliţia nu deţine informaţii în legătură cu astfel de grupuri de interese şi că problema ridicată de preşedintele Băsescu este determinată doar de preţul mare al gazelor care este mult mai mare decât în ţările vecine.
Supărare că s-au aflat preţurile
Supărat s-a arătat ministrul Codruţ şereş şi faţă de publicarea în Adevărul a preţurilor mult mai mici pe care le plătesc ţările bogate ale UE către Gazprom, comparativ cu preţul exorbitant plătit de România: "Este jenant. Preţurile gazelor publicate de Adevărul sunt selective şi nereale, susţinând interese contrare MEC. Ele nu sunt publicate de Argus Petroleum. Îi reamintim domnului ministru Codruţ şereş că respectivele preţuri, pe care le republicăm şi astăzi, au o sursă titrată din MEC, care ni le-a redat din baza de date a Argus Petroleum.
"Nu comentez!"
Codruţ şereş, ministrul economiei şi comerţului, nu comentează declaraţiile făcute ieri de Traian Băsescu faţă de "cercurile d