Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanța: S-a prelungit perioada de înscriere la Teologie, Drept și Psihologie

Publicat in Adevarul, miercuri 21 iulie 2010 ·

5.000 de candidați s-au înscris până aseară la specializările Universității Ovidius Constanța. La Teologie, Drept, Psihologie perioada de depunere a dosarelor s-a prelungit.

La Facultatea de Teologie, unde candidaţii vor fi selectaţi în baza unui examen, perioada înscrierilor s-a prelungit până pe data de 26 iulie. De asemenea, candidaţii la specializarea Drept a Facultăţii de Drept şi Ştiinţe Administrative, care vor susţine proba de admitere în data de 24 iulie, mai au timp să se înscrie pâna pe 23 iulile. Și la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei s-a prelungit perioada de înscriere până astăzi, la ora 17.30. Probe de examen Astăzi se desfăşoară examenele pentru specializările Medicină, Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală, din cadrul Facultăţii de Medicină, Specializarea Medicină Dentară, de la Facultatea de Medicină Dentară şi pentru admiterea la Specializarea Farmacie a Facultăţii de Farmacie. Tot astăzi, candidaţii care îşi doresc o profesie în domeniul artelor încep perioada de examinare în vederea admiterii, care va dura până pe 22, respectiv 24 iulie, în funcţie de specializarea pentru care au optat. Începând de mâine, 22 iulie, timp de două zile, vor avea loc probele de admitere pentru Specializarea Jurnalism, din cadrul Facultăţii de Litere, testele pentru Specializarea Pedagogia învăţământului primar şi preşcolar, a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, şi probele sportive pentru candidaţii Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport. Constanța: Zece pe un loc la Universitatea Maritimă; la Marină Militară, cea mai mare medie - 9,56

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 57 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 40 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 15 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°