Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dramă cumplită într-o familie cu nouă copii, după ce mezinul a murit otrăvit cu motorina dintr-o cutie de compot

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 26 martie 2013 ·

Micuţul în vârstă de un an şi trei luni de zile care a murit otrăvit cu un amestec de motorină cu diluant, caz relatat în exclusivitate în ediţia de ieri a ziarului nostru, provine dintr-o familie în care erau crescuţi nu mai puţin de nouă copii. Chiar dacă familia este numeroasă, au constatat autorităţile, nu se poate vorbi de neglijenţă sau iresponsabilitate. Ancheta demarată ieri de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Suceava a arătat că nu se impune luarea unei măsuri de protecţie pentru copiii din familie.

Învăţase de o zi să deschidă uşile şi să se plimbe prin camere

Familia lovită de tragedie este din Prelipca-Salcea. Copilul, Ioan B., a ingerat otrava joia trecută şi a murit după două zile, sâmbătă, la „Reanimarea” Spitalului Judeţean Suceava.

Ieri, mama micuţului le-a povestit reporterilor Monitorului de Suceava cum s-a produs cumplita tragedie. Ceasul rău a făcut ca o cutie de compot în care se afla motorină în amestec cu diluant, pentru aprinderea focului, să fie la îndemâna micuţului. Copilul în vârstă de un an şi trei luni, a povestit mama, abia învăţase de o zi să deschidă uşile camerelor. Aşa a intrat în dormitor şi, scăpat de sub supraveghere pentru puţin timp, a dat peste cutie.

O înghiţitură din cutie i-a luat viaţa copilului

„El, săracul, a întins mânuţa la clanţa uşii, de o zi învăţase să deschidă uşa. A intrat în dormitor, a văzut borcanul de compot din care l-am servit şi probabil că asta l-a atras, a crezut că e ceva bun de băut. Când l-am văzut, el deja luase un gât. Era tare mic săracul, iar o mică înghiţitură i-a fost fatală”, a relatat cumplita dramă femeia.

Ea a precizat că nu ţinea de regulă recipientul pentru aprinderea focului în casă, însă în ziua blestemată s-a întâmplat să-l uite lângă soba din dormitor.

Femeia a adus până acum pe lume nouă copii

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum o ora
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum o ora
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 4 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 3 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 5 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 3 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 8 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Swiatek a salvat trei mingi de meci şi a câştigat primul titlu la Madrid Open, învingând-o pe Sabalenka

News.ro acum o ora
Liderul WTA Iga Swiatek a câştigat primul său titlu la Mutua Madrid Open, după ce a salvat trei mingi de meci în finala cu Arina Sabalenka, numărul doi mondial şi deţinătoarea trofeului. Swiatek s-a impus cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6(7), în cea mai lu

Forţele israeliene au ucis cinci palestinieni într-un raid în apropiere de Tulkarm din Cisiordania

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Sănătăţii a declarat că a identificat patru dintre cei cinci care au murit în timpul raidului din Deir al-Ghusun. Forţele israeliene au luat unele dintre cadavre, potrivit agenţiei oficiale palestiniene de ştiri Wafa şi unui reporter Reut

Vremea

București
acum

13°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°