Aveam 21 de ani, eram student in anul III la Facultatea de Limba si Literatura Romana din Bucuresti si ii trimiteam versuri lui Geo Dumitrescu la Posta Redactiei, rubrica pe care si-o mutase de curand de la Contemporanul la Romania literara. Versurile le semnam cu un pseudonim feminin, Ioana Matei. Geo Dumitrescu a fost incantat, nu stiu daca de versuri sau de... feminitatea mea si a inceput sa mi le publice in Romania literara. O adevarata sarbatoare a fost pentru mine ziua de 26 iunie 1969, cand mi-au aparut in Romania literara nu mai putin de opt poezii: Amintiri despre izvoare, Tu ai dreptate, Tristete, Macar intunericul, Intoarcerea Lui, Oprire riscata, Ospitalitate regala, Vis puberal.
Colegul si prietenul meu George Arion (care fusese remarcat de Geo Dumitrescu cu cateva luni inainte si avea deja experienta) mi-a atras atentia, la o vodca bauta la Trocadero, asupra drepturilor banesti care-mi reveneau pentru versurile publicate. Mi-a facut cunoscut pana si programul de la casieria Uniunii Scriitorilor.
Mi se parea minunat ca, pe langa gloria de a aparea in Romania literara, sa mai primesc si bani. M-am infiintat, deci, chiar a doua zi, la casierie, dar am aflat ca banii sunt pe numele Ioana Matei si ca nu i-as putea ridica decat daca as aduce o adeverinta, semnata de Geo Dumitrescu, din care sa rezulte ca eu, Alex. Stefanescu, sunt Ioana Matei.
Drept urmare, am ajuns la sediul redactiei, de pe b-dul Ipatescu nr. 15, unde i-am explicat secretarei, o femeie tanara si prietenoasa, ce vreau. Mai mult decat atat, facandu-mi-o complice, am convins-o sa-l anunte pe redactorul-sef al revistei ca a venit sa-l vada... Ioana Matei. Secretara a intrat in biroul lui Geo Dumitrescu si, intorcandu-se in anticamera, m-a anuntat ca poetul ma primeste. In acel moment s-a petrecut o scena amuzanta, pe care o evoc azi cu gandul ca astfel il fac pe cel disparut