Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFICUL ZILEI. Câţi copii s-au născut în România în ultimii 22 de ani

Publicat in Gandul, duminică 25 noiembrie 2012 · ·

Numărul copiilor născuţi în România în ultimii 22 de ani a scăzut, ajungând anul trecut să fie aproape de două ori mai mic decât cel înregistrat în anul 1990, mai exact de doar 196.000 de bebeluşi. În aceeaşi perioadă de timp, în maternităţile din ţară s-au născut peste 5,12 milioane de nou-născuţi, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS).

Din totalul copiilor născuţi de românce, cei mai mulţi au fost băieţi, mai exact 2,63 de milioane, în timp ce numărul fetelor a fost de circa 2,48 milioane.

Dacă în anul 1990 în maternităţile din România s-au născut 314.746 de bebeluşi, numărul lor a scăzut apoi treptat până în anul 1996, când s-au născut cu 83.398 mai puţini copii, potrivit INS.

Doi ani mai târziu numărul copiilor a crescut şi a ajuns să depăşească 237.000 de nou-născuţi vii, pentru ca apoi să scadă până anul trecut când s-a înregistrat cea mai mică valoarea din ultimii 22 de ani.

De asemenea, în perioada 1990-2011, anual s-au născut mai mulţi bebeluşi de sex masculin, decât bebeluşi de sex feminin. De exemplu, în anul 1990 în maternităţile din ţară s-au născut 161.023 de băieţi şi cu 7.300 mai puţine fete, iar anul trecut au fost aduşi pe lume 100.985 de băieţi şi doar 95.257 de fete, potrivit INS.

Cei mai mulţi nou-născuţi de sex masculin s-au născut în perioada 1990-1994, în total numărul lor ajungând aproape de 692.000.

Cel mai mic număr de fete născute în România s-a înregistrat în anul 2011, valori reduse putând fi observate şi în anii 2010, 2007, 2003 şi 2002.

Evoluţia numărului de nou-născuţi din România în ultimii 22 de ani

(Click pentru a mări)

Infografic: gândul.info (Corina Vârlan)

Numărul copiilor născuţi în România în ultimii 22 de ani a scăzut, ajungând anul trecut să fie aproape de două ori mai mic decât cel înregistrat în anul 1990, mai exact de doar 196.000

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 39 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum 24 minute
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 3 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 35 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 6 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum 4 ore
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°