Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Puterea creşte sub Consiliul Judeţean

Publicat in Adevarul, miercuri 28 septembrie 2011 ·

Este explicaţia oferită de viceprimarul Bogdan Matişan, întrebat fiind despre faptul că unul din versurile cunoscutei poezii Hora Unirii", gravată pe pavimentul din centrul oraşului, se opreşte brusc în clădirea Consiliului Judeţean la cuvântul „puterea", fără a exista continuitate cu care să se încheie fraza.

„Unde-s doi puterea". Aşa se încheie, în coadă de peşte, unul dintre versurile poeziei Hora Unirii, care este gravată pe pavimentul din centrul oraşului pe o lungime de câteva sute de metri.

De unde rezultă că muncitorii au calculat greşit aşezarea literelor în teren, astfel încât cuvântul „creşte" nu şi-a mai găsit loc în versul compus de Vasile Alecsandri.

Culmea este că versul se izbeşte cu cuvântul „puterea" exact în sediul Consiliului Judeţean.

„Păi unde este puterea? La Consiliul Judeţean", ne răspunde viceprimarul Bogdan Matişan, chestionat în legătură cu această situaţie. „Sub Consiliul Judeţean nu aţi căutat cuvântul, că este acolo", a continuat acesta, menţionându-ne mai apoi că aşa a gândit arhitectul proiectul de inserare a versurilor din Hora Unirii în paviment. „Este o chestiune cu valoare de simbol, gândită de arhitect, cu versuri pe sărite", a explicat Matişan „incoerenţa" sesizată de noi în textul împrăştiat pe jos.

De altfel, acesta nu este singurul neajuns sesizat în versurile poeziei. Profesorul Valeriu Anghel ne-a precizat că va face o adresă prin care va înştiinţa Primăria că literele poeziei nu au diacritice.

„Există lege în acest sens, prin care instituţiile publice sunt obligate să scrie corect. „Ce-i aia Hai sa dam mana cu mana? Sunt norme clare stabilite de Academia Română care stabilesc folosirea diacriticelor. Nu mai spun de faptul că este o greşeală tot acest proiect al gravării versurilor pe paviment. Călcăm pe versuri, alţii scuipă pe ele, e o impietate", ne-a spus revoltat profes

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 55 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 3 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°