Mesajul a fost trimis. Multumesc!

GALERIE FOTO: Poliţia londoneză e în stare de alertă după ce o britanică a fost împinsă pe şinele de metrou de către un necunoscut

Publicat in Gandul, sâmbătă 25 februarie 2012 ·

Un bărbat a atacat la întâmplare o femeie, împingând-o pe şinele de metrou dintr-o staţie din Londra, într-un moment de nebunie, informează Daily Mail.

Victima, în vârstă de 23 de ani, a purtat o scurtă conversaţie şi, după o ceartă despre pălăria bărbatului, acesta a împins-o pe şinele de metrou. Ea a ratat cu doar câţiva centimetri linia conectată la sursa de electricitate şi a reuşit să se ridice pe peron cu ajutorul altor călători, înainte ca următorul tren să ajungă în staţie.

Rănile sale erau atât de severe încât, iniţial, martorii au crezut că a fost înjunghiată. Ea a fost dusă de către paramedici la spital, iar ambele peroane ale staţiei au fost închise pentru restul serii.

FOTO: Daily Mail

Poliţiştii din Marea Britanie îl caută în continuare pe atacator, pe care îl descriu ca fiind un bărbat alb, slab, îmbrăcat elegant, în vârstă de circa 40 de ani. În momentul atacului acesta era îmbrăcat un o cămaşă albastră, purta o geacă neagră şi o pălărie cu borul lat. Reprezentanţii forţelor de ordine au declarat că incidentul ar fi început după o scurtă ceartă legată de pălăria atacatorului.

"Aceasta este o acţiune periculoasă şi nesăbuită care ar fi putut avea consecinţe grave dacă un tren s-ar fi apropiat de staţie", a declarat Fin Egan, poliţistul care anchetează acest caz.

FOTO: Daily Mail

"Victima a suferit o tăietură urâtă în timp ce a căzut pe şine, dar a reuşit să se urce la loc pe peron", a mai adăugat Egan.

Incidentul a avut loc vineri, 16 septembrie, în jurul orei 23:20 (ora Marii Britanii) şi este prezentat în cadrul unui documentar BBC, poliţia făcând din nou apel la britanici pentru a afla mai multe informaţii despre atacator.

Un bărbat a atacat la întâmplare o femeie, împingând-o pe şinele de metrou dintr-o staţie din Londra, într-un moment de nebunie, informează Daily Mail.

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 5 ore
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

„Florin Piersic suferă de septicemie, care îi poate pune viața în pericol”, spune managerul Institutului Inimii din Cluj. Directorul de la „Matei Balș” spune însă că „nu e un risc vital”

Libertatea acum 5 ore
Florin Piersic, 88 de ani, are o infecţie generalizată în sânge, septicemie, care îi poate pune viața în pericol, a declarat miercuri, 8 mai, pentru Hotnews Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, de unde a fost transferat marț

UPDATE - Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii/ Bărbatul a fost declarat decedat

News.ro acum 5 ore
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii. El a suferit mai multe traumatisme, fiind declarat decedat.

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 5 ore
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

S-a stabilit prima finalistă a Conference League: Fiorentina

News.ro acum 6 ore
Formaţia Fiorentina s-a calificat, miercuri seară, în finala Conference League, trecând în semifinale de FC Bruges, scor general 4-3. În tur, la Florenţa, gazdele s-au impus cu scorul de 3-2. Returul de la Brges s-a încheiat la egalitate miercuri, s

Certificatele de naștere și deces se vor putea obține digital

Wall-Street.ro acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Interne a informat că, începând de miercuri, cetăţenii din municipiile Cluj-Napoca, Constanţa, Slobozia, Iaşi, Deva, Sibiu, Timişoara şi judeţul Ilfov vor putea obţine în format digital, dar şi fizic, la cerere, certificate de

Nicolae Ciucă, întrebat dacă va candida la prezidenţiale: Să vedem cum se termină alegerile locale

Libertatea acum 5 ore
Întrebat dacă va candida pentru funcţia de preşedinte al României, liderul Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat miercuri, la Alba Iulia, că mai întâi trebuie văzut care vor fi rezultatele la alegerile din 9 iunie şi cum se va

JO-2024: Flacăra olimpică a ajuns în Franţa. Momente spectaculoase la Marsilia

News.ro acum 5 ore
După o paradă maritimă grandioasă, flacăra olimpică şi-a făcut miercuri seară intrarea maiestuoasă în portul vechi din Marsilia la bordul navei cu trei catarge Belem, iar primul vas olimpic al JO de la Paris 2024 a fost aprins de rapperul francez Ju

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 5 ore
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Ministrul Justiției se opune dezincriminării posesiei de canabis pentru consum propriu: „Nu voi fi niciodată de acord”

HotNews acum 7 ore
Alina Gorghiu, ministrul Justiției, a afirmat, la Europa FM, că nu susține proiectul de lege care prevede dezincriminarea posesiei de canabis în limita a maxim trei grame. Gorghiu susține că legalizarea posesiei ar putea încuraja consumatorii de dro

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
Iasi
acum

12°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/18°
Constanta
acum

11°
joi

11°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/17°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°