Prim-divizionara FC Astra va părăsi legendara arenă „Columbia” din Ploieşti şi va disputa meciurile de pe teren propriu la Giurgiu, pe „Marin Anastasovici”. Oficialii „alb-negrilor” au stabilit deja planurile de modernizare a stadionului giurgiuvean, apelând la mai multe firme care să facă posibil în timp util „transferul” de la Ploieşti la malul Dunării.
Începând cu această săptămână intenţiile FC Astra de a se muta definitiv la Giurgiu devin clare, arena „Marin Anastasovici” fiind arată.
Firma care se ocupă de modernizarea gazonului stadionului giurgiuvean este SC Gama Verde SRL aparţinând celebrului Adrian Oprişan.
Dacă arena va fi modernizată în timp util sunt şanse mari ca primul meci de pe teren propriu al FC Astra (28 iulie) să se dispute la Giurgiu contra celei mai galonate echipe din fotbalul românesc: Steaua Bucureşti.
CLICK PE IMAGINI PENTRU A VEDEA CUM ARĂTA GAZONUL DUPĂ ERBICIDARE
Terenul de joc a fost arat
La aproximativ trei săptămâni de la prima operaţiune de ierbicidare a terenului de joc, acesta a fost arat vineri, 22 iunie, vechiul gazon devenind istorie.
Patru utilaje aparţinând firmei vrâncene au fost aduse la Giurgiu cu tirul, acestea fiind puse în funcţiune în jurul orei 9.00.
„Mă uit acum la teren şi nu îmi vine să cred cum arată. Oricât de mult ne-ar durea acest lucru, nu ne putem opune evoluţiei” a declarat pentru „Adevărul” Tudorel Popazu, cel care se ocupă de baza sportivă „Olimpia” (aşa cum este ea cunoscută de giurgiuveni) din anul 2002.
În urma unei analize riguroase şi a măsurătorilor, reprezentanţii firmei care se va ocupa de gazon au stabilit că acesta va fi deplasat spre tribuna oficială cu aproximativ un metru. De asemenea, pentru a putea fi omologat acesta va fi „lungit” puţin urmând să măsoare 105 x 68 metri.
CLICK