Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Relaţia cu băncile este una de subordonare, băncile fiind pe poziţie dominantă“, spune Ionuţ Negoiţă, proprietarul Rin Grand Hotel

Publicat in Ziarul Financiar, luni 30 august 2010 ·

Omul de afaceri Ionuţ Negoiţă, 36 de ani, care deţine împreună cu fratele său Robert Negoiţă (deputat PSD) grupul Confort, cu afaceri în turism, imobiliare şi media, susţine că a stopat investiţiile şi că aşteaptă să se stabilizeze piaţa, deşi la începutul anului vorbea despre un mall şi un hotel cu 1.000 de camere pe litoral.

"Nu mai facem alte investiţii anul acesta. Am făcut imprudenţa să iau credite pe termen scurt şi am riscat să mă blochez", a declarat Ionuţ Negoiţă, care lucrează cu mai multe bănci din România, datoriile bancare ridicându-se la 27 de milioane de euro, după cum apreciază el.

Fraţii Negoiţă controlează în Capitală hotelul Rin Grand, cel mai mare din Europa (potrivit proprie­tarilor), cu circa 1.500 de camere situate pe 15 etaje şi cu 1.000 de locuri de parcare, o investiţie de 60 de milioane de euro finalizată în 2007.

Cei doi antreprenori aveau în plan şi dezvoltarea unui hotel de 1.000 de camere pe litoral, dar şi a unui mall, însă toate aceste proiecte au fost amânate.

Businessurile pe care le administrează cei doi antreprenori au continuat să scadă şi după prima jumătate din acest an.

"Rin Grand Hotel a avut o cifră de afaceri de 5,3 milioane de euro în primele şase luni ale anului, în scădere cu 18,3% faţă de ianuarie-iunie a anului trecut", precizează Negoiţă. Doar 37% din camerele hotelului au fost ocupate în prima parte a anului faţă de 39% în perioada similară anului trecut. Pe lângă această unitate, fraţii Negoiţă mai deţin alte trei hoteluri (Traian, Rin Otopeni şi Confort Otopeni) în Capitală, ce cumulează 2.100 de camere, şi care au înregistrat în primele şase luni din acest an afaceri de circa 8 milioane de euro, mai mici cu 13,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ionuţ şi Robert Negoiţă au început să dezvolte afaceri în România, după ce au lucrat în domeniul construcţiilo

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest. Gabriel Ţabără avea 48 de ani

News.ro acum 15 minute
Alpinistul Gabriel Viorel Ţabără, în vârstă de 48 de ani, a murit pe Everest, în Tabăra III, situată la 7470 m altitudine. Românul a murit luni dimineaţă; potrivit oficialilor. El a fost găsit fără viaţă în cortul său de către ghidul său montan, a p

Ciucă: România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO

Mediafax acum o ora
„România nu poate fi intimidată de nimeni, având umbrela de securitate a NATO. Însă, apărarea începe acasă, unde avem datoria de a consolida două direcţii esenţiale: revigorarea industriei de apărare şi adaptarea la ameninţările actuale”, reiese din

Pedeapsa absurdă primită de un adolescent bogat, după ce a ucis doi oameni în timp ce conducea beat: Eseu despre siguranța rutieră FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Un adolescent bogat din India care a omorât doi oameni, în timp ce conducea beat, a fost obligat să scrie un eseu ca pedeapsă. În urma accidentului, furia a crescut în India, care se află într-o perioadă electorală și mulți cer o pedeapsă mai aspră

Oficial britanic: Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie

Mediafax acum 14 minute
Ministrul britanic al Apărării, Grant Shapps, a declarat că nu ar trebui să existe ,,niciun loc pentru neutralitate", pe fondul ameninţărilor tot mai mari din partea Rusiei. Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de ,,umbrela de

AFM a aprobat finanţări de aproape 97 de milioane de lei în Programul „Casa Verde Fotovoltaice”

Adevarul acum 37 minute
Cereri eligibile în valoare de 96,68 milioane de lei au fost depuse de persoanele fizice în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, în timp ce unităţile de cult au transmis solicitări în cuantum de 13,94 milioane de lei, informează Administraţ

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Procentul de candidate înscrise la alegerile locale, 24% / Cele mai multe femei se regăsesc pe listele partidului Dianei Şoşoacă - Expert Forum

HotNews acum o ora
O analiză realizată de Expert Forum privind alegerile locale din acest an arată că procentul femeilor aflate pe listele de candidați continuă să crească ușor în raport cu localele din 2016 și 2020. Dintre primele 10 partide ca număr de candidaturi d

20 de persoane din avionul Singapore Airlines care marţi a trecut prin turbulenţe severe se află la terapie intensivă. Numărul total al victimelor este de peste 100

News.ro acum 2 ore
Douăzeci de persoane care se aflau la bordul avionului companiei Singapore Airlines care a trecut prin turbulenţe puternice înainte de a face, marţi, o aterizare de urgenţă la Bangkok, se aflau la terapie intensivă în spitale din capitala thailandez

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 6 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

19°
mie.

15°/19°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°