Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ȘEFUL FINANȚELOR despre cât va fi PENSIA MEDIE și ce se întâmplă cu PREȚURILE la GAZE

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Astăzi s-a aprobat bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, strategia fiscală pe anii 2013 -2015, a spus astăzi Daniel Chiţoiu, ministrul Finanţelor Publice, la finalul şedinţei de Guvern. Acesta a fost trimis la Parlament. Sursa: CODRIN PRISECARU

Avem o creștere de 15,4 miliarde de lei la cheltuielile bugetului general consolidat, sume direcționate spre investiții și spre cofinanțări la fonduri europene.

Alte declarații ale lui Daniel Chițoiu:

- am aprobat ordonanța de modificare a codului fiscal, extinderea bazei de impozitare în agricultură și trei pachete de ordonanță prin care se instituie impozite pentru veniturile suplimentare obținute de companiile din domeniul gazelor naturale,

- toate măsurile aduc 3 miliarde de lei în plus la buget pentru sprijinirea consumatorilor vulnerabili și pentru acoperirea deficitului,

- veniturile reprezintă 33,6% ca pondere în PIB,

Declarații Liviu Voinea, ministru pentru Buget:

- este un buget construit pentru dezvoltare

- veniturile vor crește mai rapid prin creșterea economică și prin pachetul fiscal adoptat de Guvern,

- consolidarea fiscală nu trebuie să reprezinte austeritate ci poate însemna, iată, salarii mai mari, pensii mai mari, salariul mediu a crescut;

- salariul minim crește în două etape până la 800 de lei,

- intră în plată majorările pentru salariile bugetarilor,

- pensia medie devine 795 de lei,

- circa 5 miliarde lei de lei merg către majorările salariale, 3,1 miliarde merg spre bunuri și servicii, pentru a plăti arieratele în sănătate, creșterea pensiilor reprezintă 2,9 miliarde de lei iar creșterea cofinanțării 4 miliarde de lei. Toate acestea reprezintă un stimul pentur creșterea eocnomică. Am fost prudenți și am mers pe o creștere de 1,6% pentru a nu fi nevoiți să

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 2 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum o ora
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 2 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 12 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 5 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 2 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 4 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 4 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Infracțiunile pentru care românii sunt condamnați la închisoare. TOP 10 fapte penale

Ziare.com acum 2 ore
La nivel național, 44 de centre de detenție funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP). Peste 24.000 de cetățeni români, străini și apatrizi se află încarcerați în aceste închisori, potrivit datelor oficiale. Aproape

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

15°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
vin.

7°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

13°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°
vin.

11°/16°