Închinăm aceste rânduri unei prietene bune de ani şi ani - încă de pe când "visam în academii" şi "vizitam acelaşi curs". Colega noastră de atunci - o prietenoasă "căministă", plină de energie, deschisă la suflet şi încrezătoare în idealuri şi statornicii - a devenit de mult o respectabilă doamnă profesoară, lingvistă cunoscută şi recunoscută, ba chiar o eminentă membră a Academiei Române - fala Armânamei din care se trage.

1. A scris colega şi prietena noastră studii, articole, volume, pe care Dicţionarul de lingvişti şi filologi români (Ed. Albatros 1970, p. 92), ca şi Who's who în România (2002) le prezintă în amănunţime. Toate lucrările sale se îndreptau într-un singur sens: către cercetarea dialectelor şi a graiurilor limbii române - dar mai ales, cu o constantă pasiune, către idiomul său nativ, aromâna. Liturghierul aromânesc (1962) a fost cea dintâi lucrare, Dodecalogul aromânilor (1996) şi Dicţionarul aromân (macedo-vlah) (DIARO), vol I, A-D din 1997 - în curs de elaborare sînt, acum, cele din urmă. Să adăugăm la acestea Compendiul de dialectologie (1975) care dovedeşte un remarcabil spirit de sinteză ştiinţifică, tot astfel cum volumul Rumänisch für Sie (1976) şi colaborarea la un bine închegat Cours de langue roumaine (1967) au fost rezultatul unor perioade de predare a limbii române străinilor (în Austria şi în ţară, în cadrul cursurilor universitare de vară de la Sinaia). Activitatea-i era diversificată, nuanţată, complexă. Dar pasiunea, "părinteasca dimândare" era una singură: Armânamea. Nu am putea jura - ca un om care cunoaşte ce-i depărtarea expatrierii - că, în sufletul prietenei şi colegei noastre nu sălăşluia, uneori, o discretă însingurare de exil, discret ascunsă, pe care nici armânamea, nici românimea nu o bănuiau...

Stihurile ei armâneşti pline de sensibilitate din volumele Di nuntru şi-di nafoară şi Neuri reflectă uneori ac