Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rapid rămâne în Liga 1

Publicat in Monitorul de Cluj, duminică 14 iulie 2013 ·

Rapid a câștigat barajul de supraviețuire, 2-1 după prelungiri cu Concordia Chiajna și va evolua în continuare în Liga 1.

Rapid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Dinamo, cu scorul de 2-1 după prelungiri, echipa Concordia Chiajna, într-un meci de baraj pentru obţinerea dreptului de participare în ediţia 2013/2014 a Ligii I, în care au fost eliminaţi cinci jucători.

Golurile au fost marcate de Al. Coman '83 şi Ioniţă '91 pentru Rapid, respectiv Florea '32 pentru Concordia. Concordia Chiajna a deschis scorul după o acţiune personală a lui Daniel Florea, care după ce i-a driblat pe Voicu şi Abrudan, a înscris cu un şut de la opt metri, la colţul scurt sub transversală. Rapid a egalat prin Roman, care a trimis mingea în poartă cu un şutde la 11 metri lateral dreapta. Ioniţă a înscris pentru 2-1 cu un şut de la 16 metri în stânga lui Cobrea, după o pasă de la Dică, de pe dreapta.

Pancu: „A fost cel mai important meci de după Revoluție!“

Atacantul Daniel Pancu a declarat sâmbătă seară, după victoria din barajul cu Concordia Chiajna, scor 2-1, că la acest joc el şi colegii săi au avut parte "de ajutor divin" şi că pentru Rapid a fost "cel mai important meci de după revoluţie".

"A fost foarte frumos şi foarte greu. Dumnezeu a fost de partea noastră. S-a văzut în prima repriză că nu avem pregătire şi ritm. Chiajna putea înscrie de 4-5 ori în prima repriză, dar am avut parte de ajutor divin. La pauză, puţini mai credeau că putem reveni. A fost cel mai important meci al Rapidului de după Revoluţie. Prima (de 2.000 de euro) este o primă simbolică pentru mine. Trebuia să fie mai mare, pentru că a fost un meci de 2 milioane de euro din câte am înţeles. Acum avem o săptămână să ne pregătim pentru Liga I. Numai în pielea lui Marian Rada nu vreau să fiu, pentru că avem două deplasări, la Vaslui şi în Ghencea. Nu regret niciun jucător care pleacă de la Ra

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 2 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 3 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Șarpe de aproape 80 de cm, în scara unui bloc din Târgu Jiu VIDEO/FOTO

Ziare.com acum o ora
Jandarmii au îndepărtat luni seară, 20 mai, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu un şarpe de aproximativ 80 de centimetri. Potrivit unei informări a Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj, în urma unui apel la 112, o perso

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum o ora
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 4 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 3 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 3 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 3 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum o ora
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

14°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

18°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°