Concluzia pensionarilor vasluieni:
Prefectura judetului Vaslui a fost, ieri, gazda unei sedinte organizatã de cãtre membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor “Elena Cuza” din Bârlad. În fata subprefectului Andrei Puicã, reprezentantii pensionarilor din Bârlad au ridicat o serie de probleme cu care se confruntã bãtrânii, de fatã fiind si directorul executiv al Casei Judetene de Pensii (CJP) Vaslui, Bogdan Isabel. Printre altele, pensionarii sunt foarte nemultumiti de prestatia asistentilor social. Pensionarii si-ar dori ca preotii sã se implice mai mult în viata comunitãtilor.
Una din problemele dezbãtute în cadrul sedintei a fost cea legatã de activitatea asistentilor social, care nu este satisfãcãtoare în opinia persoanelor de vârsta a treia. Pentru remedierea acestei probleme, presedintele Consiliului Judetean Vaslui al Persoanelor Vârstnice, Alexandru Porumb, a propus un program de pregãtire pentru asistenti, deoarece acestia au dat de multe ori dovadã de incompetentã si lipsã de profesionalism. Porumb a sustinut ideea implicãrii în problemele de asistentã socialã al unui reprezentant al Bisericii, care sã gestioneze problemele de ordin social din fiecare comunã, punând accent pe importanta bisericii într-o comunitate. “Propun un organism din care sã facã parte si cineva de la Episcopie, plus un reprezentant al Consiliului Judetean care, în colaborare cu asistentul social, sã ajute persoanele cu nevoi speciale” a declarat Alexandru Porumb. Aceastã problemã a fost sustinutã si de Ion Stamate, presedintele Comitetului Judetean al Sindicatelor Pensionarilor, care a admis cã asistentii sociali nu-si fac datoria, multi dintre acestia neavând o calificare în domeniu. Mai mult decât atât, s-a plâns si de lipsã de personal, un singur asistent având în subordine aproximativ 11.000 de locuitori. “Ar trebui ca asistentii sociali sã fie distribuiti