Poliţistul Cristian Cioacă (foto medalion), soţul avocatei dispărute Elodia Ghinescu, a obţinut o altă victorie în instanţă. Magistraţii Judecătoriei Braşov au decis vineri să îl achite în procesul în care era judecat pentru săvârşirea infracţiunii de furt între soţi. Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs, la Tribunal.
Poliţistul a fost trimis în judecată pentru furt între soţi în vara anului 2010, după ce părinţii Elodiei au făcut o plângere penală împotriva ginerelui lor. Mai exact, l-au acuzat pe Cioacă de faptul că a sustras bunuri ale Elodiei în valoare de 500.000 de lei, dar şi bunuri care le aparţineau lor, în valoare de 200.000 de lei, şi anume obiecte de familie pe care Emilia Ghinescu i le-ar fi făcut cadou fiicei sale.
„Nu este o soluţie definitivă. Noi vom ataca sentinţa. Vom face recurs”, a declarat avocata Crina Radu, avocatul familiei Ghinescu. „Magistraţii l-au achitat, motivând că nu se face vinovat de această faptă, ci o altă persoană. Deci fapta există. Oare cine putea să facă acest lucru, dacă nu el? Este o soluţie greşită”, a completat ea. Poliţistul Cristian Cioacă (foto medalion), soţul avocatei dispărute Elodia Ghinescu, a obţinut o altă victorie în instanţă. Magistraţii Judecătoriei Braşov au decis vineri să îl achite în procesul în care era judecat pentru săvârşirea infracţiunii de furt între soţi. Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs, la Tribunal.

„Nu es