Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieri au plombat-o, azi e găurită din nou

Publicat in Vocea Brailei, marți 17 mai 2011 ·

* lângă plombele asfaltice turnate acum câteva săptămâni de "Tancrad" pe şoseaua de centură din spatele FNC au apărut alte găuri * Primăria spune că nu lucrările de mântuială sunt de vină, ci faptul că asfaltul respectiv este îmbătrânit şi are nevoie de reparaţii capitale

* "Ar trebui un covor asfaltic, însă nu avem bani de aşa ceva. Vom încerca să includem şi această arteră pe un proiect cu finanţare europeană", declară primarul Aurel Simionescu

Gropi de dimensiuni impresionante lângă plombe asfaltice abia turnate. Asta se poate vedea pe şoseaua de centură secundară a municipiului, cea care face legătura între Şos. Baldovineşti şi Calea Galaţi, prin spatele FNC. Drumul în cauză este destul de intens circulat, atât de autoturisme cât şi de TIR-uri încărcate cu marfă, iar şoferii trebuie să meargă ca printre jaloane, pentru a se feri de găurile adânci din carosabil.

După ninsorile de astă iarnă şi alternanţa îngheţ-dezgheţ, şoseaua respectivă s-a umplut de gropi. Acestea au fost plombate în urmă cu câteva săptămâni, însă fără prea mare efect, din moment ce deja au apărut alte spărturi, exact lângă peticele turnate de drumari.

Informat, ieri, de reporterul nostru despre această situaţie, primarul Aurel Simionescu s-a deplasat personal la faţa locului, pentru a vedea cum stă treaba. Edilul-şef s-a convins că este nevoie urgentă de noi plombe, însă nu consideră că reparaţiile precedente s-au făcut de mântuială. "Nu s-au spart ultimele plombe turnate, ci asfaltul de lângă acestea. Nu i se poate reproşa firmei care a făcut lucrarea. De vină este faptul că asfaltul de pe această porţiune de şosea e îmbătrânit, nu a suferit reparaţii capitale de cel puţin 30 de ani şi din acest motiv are nevoie de plombări permanente", ne-a declarat Simionescu. Întrebat de reporterul nostru dacă se preconizează în viitorul apropiat o intervenţie majoră pe dru

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum o ora
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum 58 minute
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Cum va fi vremea de Paște. Meteorologii anunță temperaturi peste cele normale în ultimele două săptămâni din luna mai

Ziare.com acum o ora
Valorile termice vor fi mai ridicate pe parcursul săptămânii viitoare decât cele specifice perioadei, pe întreg teritoriul României, ulterior temperaturile se vor apropia de cele normale, iar în ultimele două săptămâni din luna mai se vor înregistra

Bărbat de 45 de ani reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis pentru că-și agresase fosta soție

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Craiova a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a încălcat ordinul de protecţie care fusese emis pentru că îşi agresase fosta soţie. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj au anunţat că poliţiştii au f

Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”

News.ro acum 18 minute
Fitch Ratings a retrogradat perspectiva ratingului Boeing de la ”stabilă” la ”negativă”, pe fondul crizei de siguranţă care afectează producţia şi fluxul de numerar al producătorului de avioane din SUA, transmite Reuters. Agenţia de rating, care a c

Una dintre cele mai dificile adversare ale Simonei Halep și-a anunțat retragerea din tenis

HotNews acum 2 ore
Alize Cornet și-a anunțat la Canal+ retragerea din tenisul de performanță, franțuzoaica în vârstă de 34 de ani urmând să-și încheie cariera după participarea la Roland Garros 2024. Simona Halep si Alize CornetFoto: Ella Ling / Shutterstock Editorial

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°