Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Baia Mare: Cel mai „conturat” bărbat din Baia Mare

Publicat in Adevarul, vineri 31 iulie 2009 ·

Ionuţ Man este campion european la Fitness şi a ieşit vicecampion mondial în 2008. A participat în total la şase competiţii, iar la patru dintre ele a fost medaliat.

În 2006 a început să se antreneze, însă doar după un an a luat totul în serios. „De curiozitate am făcut acest pas. Să văd cum e pe scenă şi ce presupune antrenamentul pentru un astfel de concurs”, spune Ionuţ. Aşa a început totul pentru Ionuţ. Munca, devotamentul şi seriozitatea de care a dat dovadă l-a dus pe culmile succesului într-un timp relativ scurt. „Am fost îndrumat de antrenorii Monica şi Mircea Mureşan, care m-au ajutat din punct de vedere financiar cu suplimente nutritive şi care mi-au insuflat spiritul competiţional”, povesteşte campionul.

Chiar la primul concurs, la Campionatul Naţional de Culturism şi Fitness desfăşurat la Baia Mare în 2007, a convins ochiul vigilent al juriului că este unul dintre cei mai buni, urcând pe cea de-a doua treaptă a podiumului. „Am simţit că trebuie să merg mai departe. Titlul obţinut m-a făcut să-mi doresc să demonstrez în continuare că pot fi bun”, spune Ionuţ. Nu s-a înşelat. Un an mai târziu a ieşit vicecampion mondial la Campionatul Mondial de Culturism şi Fitness de Juniori ş Masters din Cehia în noiembrie 2008. Între timp, băimăreanul şi-a arătat muşchii şi la alte concursuri naţionale şi internaţionale, iar luna trecută a obţinut medalia de aur la Campionatele Europene de Culturism şi Fitness de Juniori ş Masters ce au avut loc la Baia Mare.

De la comandant de armată la inginer de mediu

De mic copil a fost atras de sport. Nu avea stare şi radia de energie, însă niciodată nu s-a gândit că va practica sport de performanţă şi nici într-un caz nu se gândea că acel sport va fi culturismul. „Era o noţiune pe care nu o înţelegeam prea bine la şapte ani”, spune Ionuţ. La fel ca alţi băieţi de aceeaşi vârstă, juca f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°