Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Preţuri surpriză la Târgul Imobiliar

Publicat in Adevarul, vineri 6 februarie 2009 ·

Pretenţiile dezvoltatorilor de pe piaţa rezidenţială au scăzut cu până la 30%.Primul târg imobiliar din 2009 a debutat cu preţuri în scădere. Însă clienţii cărora li se adresează noile oferte, nu şi-au mai făcut apariţia. Aproape 11 dimineaţa. La intrarea în expoziţie linişte. Anul trecut, la aceeaşi oră, erai călcat pe picioare şi îmbrâncit de vizitatori. În sală, nu sunt mai mult de 40-50 de persoane. Majoritatea jurnalişti şi agenţi imobiliari.

„Nu mai sunt bani”, spune un domn trecut de 40 de ani, printre puţinii vizitori de la Târgul Naţional Imobiliar (TNI). Caută un apartament cu două-trei camere într-un ansamblu mic, iar bugetul său este „cât vrea banca, dar nu mai mult de 120.000 de euro”. Se opreşte la câteva standuri, adună nişte pliante şi pleacă. Cele mai întâlnite preţuri sunt cuprinse între 1.200 şi 1.600 de euro pe metru pătrat, la care se adaugă TVA.

Cotaţii comparabile cu cele din 2007

Există şi apartamente la preţuri comparabile celor practicate în 2007.

Astfel, proiectul Primăvara Ghencea oferă un preţ cuprins între 900 şi 1.100 de euro pe metru pătrat, plus TVA. „În momentul lansării, acum doi ani, un metru pătrat construit costa de la 875 de euro, iar maximul atins a fost de 1.250 de euro”, spune Raluca Oprescu, directorul de vânzări al ansamblului.

În pofida ieftinirii, în luna ianuarie s-au vândut doar patru apartamente, dar negocierile pentru acestea începuseră de anul trecut. Raluca Oprescu speră ca lucrurile să îşi revină după târg. „Nu ştim la ce să ne aşteptăm, dar deja am avut doi vizitatori care s-au arătat interesaţi să cumpere”. Mai puţin norocos la capitolul vânzări a fost proiectul American Village.

Târgul Naţional Imobiliar este deschis până duminică, 8 februarie, în Sala Unirea de la Palatului Parlamentului Foto: Marian Iliescu

D

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Un Coran a fost ars la Malmo înainte de începerea Eurovision

HotNews acum 46 minute
Un bărbat şi o femeie au dat foc vineri unei copii a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţile legate de cunoscutul concurs muzical Eurovision, informează dpa și Agerpres. Copie a Coranului arsă în Malmo (Suedia)Foto

Sfânta Lumină va fi adusă sâmbătă de la Ierusalim

Mediafax acum 13 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Otopeni, anunţă Patriarhia Română. Sfânta Lumină va fi primită la Catedrala Patriarhală la ora 19.00.

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 10 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 10 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 12 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 13 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Administraţia Spitalelor Bucureşti: Aproximativ 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale / Nouă clădire pentru Secţia Psihiatrie Pediatrică a Spitalului Obregia

News.ro acum 9 ore
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti anunţă, vineri seară, că peste 22.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de afecţiuni psihice, iar infrastructura actuală nu mai satisface cerinţele actuale. De aceea, instituţia a s

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 13 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 11 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°