Faptul că a existat o presiune constantă a URSS asupra României nu trebuie să ne împiedice a vedea că Bucureştiul a dus o politică necorespunzătoare în Basarabia în perioada interbelică: administraţie incompetentă, coruptă, care nu a înţeles specificul, nevoile şi aşteptările oamenilor de acolo. Mai ales lipsa de interes, inabilitatea conducerii statului român în a atrage locuitorii Basarabiei iese în evidenţă la decenii bune de la petrecerea evenimentelor. Aşa se explică în bună măsură lipsa de loialitate faţă de statul român în perioada interbelică a unei părţi a populaţiei locale.

La 23 august 1939, Europa a fost luată prin surprindere de semnarea, la Moscova, a pactului Ribbentrop-Molotov (sau Hitler-Stalin). Oficial, era vorba de un pact de neagresiune între Germania şi URSS, dar, în fapt, prin protocolul adiţional secret, s-au pus bazele împărţirii sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. În articolul 3 se prevedea: „În privinţa Europei Sud-Estice, partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii“.

Cel de-al doilea război mondial avea să înceapă prin atacarea Poloniei de către Germania nazistă la 1 septembrie 1939, la împărţirea celei dintâi luând parte din 17 septembrie şi URSS. România şi-a declarat neutralitatea în acel context, însă izolarea diplomatică a ţării era o realitate percepută de mulţi ca atare.

În 1940, România a cunoscut un dezagreabil dezacord între declaraţiile responsabililor politici şi faptele acestora. În contradicţie cu clamarea, în 1939-1940, a rezistenţei cu orice preţ împotriva oricărei agresiuni, în iunie 1940 graniţele statului român se prăbuşeau la Est. Şi aveau să se prăbuşească în câteva luni şi la Nord-Vest şi Sud-Est. Însuşi Carol al II-lea declara la Chişinău, pe 6 ianuarie 1940, că România nu