La o simplă căutare pe Google după oricare dintre expresiile „om de afaceri inteligent/deştept/genial", singurul rezultat notabil care se întoarce este un interviu din 2007, în care Dinu Patriciu ne învaţă cum se face business în România.
În afară de acest „accident", motorul de căutare nu reuşeşte să identifice nici unul dintre numele care domină topurile miliardarilor români de zece ani încoace. În schimb, dacă facem acelaşi exerciţiu cu varianta în limba engleză a acestor expresii, descoperim exemple din lumea bună a economiei şi finanţelor europene sau americane. În aceste condiţii, ne putem întreba legitim dacă există totuşi o clasă a „oamenilor de afaceri inteligenţi/geniali" şi în România, iar dacă există, unde stă ascunsă dacă nici un site de informaţii relevant nu conţine referinţe solide la aceasta?
Exerciţiul de mai sus poate părea o copilărie, dar ne arată totuşi cum este aşezată, în linii mari, „lumea business" a României.
În prim-plan sunt aşezaţi oamenii de afaceri despre care nu ştim decât că sunt foarte bogaţi. Topurile realizate de-a lungul vremii de revistele de specialitate ne-au arătat miliardele adunate de unul sau altul, fără a ne da nici măcar un indiciu despre intuiţia, inteligenţa sau spiritul antreprenorial din dreptul ocupanţilor poziţiilor fruntaşe. Nu poate fi vorba aici doar de superficialitatea celor care au realizat topurile. Pur şi simplu, în cele mai multe situaţii, aceste calităţi nu există. Există averi spectaculoase, adunate de cele mai multe ori în perioade-record de timp, fără a avea însă în spate afaceri la fel de spectaculoase. Evident, asta dacă nu vrem să ne minţim singuri şi să trecem la categoria „afacerilor spectaculoase" achiziţiile pe bani puţini ale bunurilor statului, contractele umflate tot pe seama statului sau afacerile superprofitabile subvenţionate tot de instituţiile statului.
A doua ob