Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Georgeta, una dintre elevele eliminate din examen în urma scandalului «fraudă la Bac» de la Liceul Dimitrie Bolintineanu: «Mi-au distrus viitorul»

Publicat in Libertatea, joi 4 iulie 2013 · ·

Scandalul “fraudă la Bac” de la Liceul Dimitrie Bolintineanu din Capitală se lasă nu doar cu arestări şi demiteri la nivel înalt, dar şi cu urmări grave pentru elevii implicaţi ori căzuţi “victime colaterale”. E şi cazul Georgetei, care a fost eliminată din examen pentru că avea în buzunar o pereche de căşti.

“Au dat-o afară din examen pentru că îşi uitase căştile în buzunar, deşi nu avea telefon”, spune revoltată Mariana (foto), mama Georgetei.

Fiica sa se numără printre cei şapte elevi eliminaţi din examen după proba de limba română.

“Mi-au distrus viitorul! Acum nu mai pot să intru în bacalaureat trei sesiuni. Asta, doar pentru că, din cauza emoţiilor, am uitat căştile în buzunar! Facem plângere la inspectorat şi îi vom da în judecată”, ne-a spus fata.

Situaţia ei e una aparte, pentru că restul de şase eliminaţi, absolvenţi la fără frecvenţă, aveau asupra lor copiuţe şi cărţi.

Ancheta continuă la Liceul Bolintineanu din Capitală. Odată cu arestarea directoarei Costica Vărzaru, au ieşit la iveală detalii legate de traseul şpăgii şi de sumele de bani găsite la percheziţii.

Mită de 5.000 de lei pentru şefi

Pentru că nici profesorii n-au voie să intre în sala de examen cu geanta, toată lumea implicată în acest caz “s-a dotat” cu câte un pachet de şerveţele ca să-şi ascundă şpaga.

Conform anchetatorilor, fiecare profesor asistent ar fi fost cadorisit direct de către candidaţi cu câte 100 de euro, în timp ce din mita mascată drept cheltuieli de protocol, şeful comisiei de examinare ar fi trebuit să primească 5.000 de lei, vicepreşedintele, 3.000 de lei, iar profesorilor asistenţi ar fi trebuit să le revină câte 1.000 de lei.

Ieri, a fost demisă din funcţie inspectoarea şcolară Iuliana Costeniuc, ca urmare a suspiciunilor referitoare la implicarea acesteia în aranjamentele Costicăi Vărzaru. Anchetatorii caută indicii în calcul

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rompetrol Rafinare finalizează revizia generală la Petromidia şi reporneşte instalaţiile de producţie

Mediafax acum 36 minute
Potrivit unui comunicat transmis luni de Rompetrol Rafinare, companie membră a Grupului KMG International (Rompetrol), instalaţiile vor intra etapizat în fluxul de producţie, urmând să ajungă la capacitate optimă în cel mai scurt timp. Compania a te

Ciucă, întrebat despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Este un subiect care nu trebuie politizat

Mediafax acum o ora
„Este un subiect care nu trebuie politizat, este o decizie care se va lua, aşa cum a anunţat şi domnul preşedinte, după analiza structurilor responsabile în acest domeniu, se va analiza în CSAT şi, pe baza detaliilor care însoţesc o astfel de decizi

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni. Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea vremea va fi într-un proces de încălzire treptată, până în jurul datei de 22 mai. Media maximelor va porni de la 16

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 3 ore
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Rusia amenință voalat Occidentul. Serghei Lavrov: „Dacă vor pe câmpul de luptă, să fie pe câmpul de luptă”

Ziare.com acum 49 minute
Rusia este „pregătită”, dacă Occidentul vrea să se bată pentru Ucraina pe câmpul de luptă, a declarat luni, 13 mai, ministrul de externe rus în exerciţiu Serghei Lavrov, citat de agenţia de stat de presă RIA Novosti, potrivit Reuters. „Este dreptul

SuperLiga: Care sunt cluburile care au primit licenţă pentru participare în sezonul 2024-2025

Mediafax acum o ora
Potrivit unui anunţ de luni al FRF, hotărârile Comisiei de Licenţiere au fost pronunţate în data de 9 mai 2024. Astfel, următoarele cluburi au primit licenţă pentru participare în Superliga, sezonul 2024 – 2025, ca urmare a constatării îndeplinirii

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 2 ore
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

Circulaţie închisă pe A3 pentru cea mai mare operaţiune de desant din Europa după al II-a Război Mondial

Mediafax acum 3 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, între orele 17:00 - 20:00, circulaţia rutieră va fi închisă pe Autostrada A 3, tronson kilometric 36 - 51+796 metri, între nodul rutier Cheţani şi nodul rutier Câmpi

Trei lesbiene, ucise într-un incendiu criminal la Buenos Aires, denunţat drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex

News.ro acum 2 ore
Trei lesbiene au murit din cauza rănilor, în urma unui incendiu criminal într-un imobil la Buenos Aires, pe care comunitatea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor îl denunţă drept o ”crimă a urii” faţă de cupluri de acelaşi sex, dup

Accident rutier mortal în Capitală

News.ro acum 26 minute
O femeie în vârstă de 71 a fost lovită mortal de un autovehicul luni, în Sectorul 2 din Capitală.

Vremea

București
acum

16°
lun.

9°/16°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

15°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

14°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°