Romulus Dumitrescu, preşedintele Partidului Conservator Victoria, atrage atenţia asupra faptului că în câţiva ani, zona oraşului Victoria şi a comunei Ucea ar putea rămâne fără apă potabilă, având în vedere că sursa de apă a fost dată de către Viromet unei societăţi comerciale. „Oraşul Victoria a intrat, alături de Ucea, Făgăraş şi Consiliul Judeţean Sibiu, într-o asociere interjudeţeană, cu scopul de a obţine finanţări europene pentru modernizarea reţelei de apă. Numai că cei din Sibiu au considerat că prioritare sunt investiţiile din judeţul Sibiu, ceea ce înseamnă că banii vor ajunge în judeţul Braşov foarte târziu sau chiar deloc”, a spus Dumitrescu.
Compania de furnizare a apei a fost dată gratuit oraşului Victoria în momentul privatizării companiei Viromet, dar primarul a refuzat atunci acest serviciu, care a fost preluat de comuna Ucea. Aceasta a transformat-o în societate comercială, care mai apoi a dat faliment. Acum, Ucea livrează apă populaţiei ca serviciu public şi are nevoie de fonduri pentru reabilitarea acestuia, dar asocierea făcută cu Sibiul nu este în beneficiul părţii braşovene. Romulus Dumitrescu, preşedintele Partidului Conservator Victoria, atrage atenţia asupra faptului că în câţiva ani, zona oraşului Victoria şi a comunei Ucea ar putea rămâne fără apă potabilă, având în vedere că sursa de apă a fost dată de către Viromet unei societăţi comerciale. „Oraşul Victoria a intrat, alături de Ucea, Făgăraş şi Consiliul Judeţean Sibiu, într-o asociere interjudeţeană, cu scopul de a obţine finanţări europene pentru modernizarea reţelei de apă. Numai că cei din Sibiu au considerat că prioritare sunt investiţiile din judeţul Sibiu, ceea ce înseamnă că banii vor ajunge în judeţul Braşov foarte târziu sau chiar deloc”, a spus Dumitrescu.
Compania de furnizare a apei a fost dată gratuit oraşului Victoria în momentul privatizării companiei Virom