Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa : Ţăranii umiliţi în pieţele din oraş

Publicat in Adevarul, marți 8 septembrie 2009 ·

Producătorii din judeţ, mutaţi de pe mese pe jos şi invers. În fiecare zi de marţi, Piaţa Decebal este neîncăpătoare pentru producătorii din tot judeţul. Mulţi dintre ei sunt obligaţi să îşi vândă marfa pe jos, pentru că tarabele sunt deja închiriate Roşii, vinete, păstăi, cartofi , ceapă , pătrunjel , leuştean, ardei şi tot ce se găseşte în grădina mai proaspăt au adus producătorii cu ei în această dimineaţă în Piaţa Decebal. Odată ajunşi aici, oameni constată ca nu au unde să-şi expună marfa. Tarabele sunt deja închiriate, aşa că soluţia pe care o găsesc aceştia este aceea de a se aşeza pe jos. Oamenii îşi întind marfa pe asfalt, cum pot sau o vând direct din saci , găleţi şi lăzile în care au adus-o. Pentru locul ocupat pe asfalt oamenii trebuie să plătească. „Am venit azi-dimineaţă la ora 05.00, ne-am aşezat pe una dintre mese, după vreo oră am fost alungaţi de acolo. Ni s-a spus că masa a fost deja închiriată. Am venit şi ne-am aşezat pe jos. Acuma vin şi ne ridică de aici şi ne spun că ne-au găsit masă. Este bătaie de joc, noi muncim foarte mult pentru produsele acestea şi venim aici şi nu avem unde să le vindem”, spune Saveta Ban de 55 de ani, din localitatea Liviu Rebreanu.

„Poate ne mută, poate ne lasă pe jos”

Oameni sunt sătui de acest du-te -vino, şi tot ce vor este să fie lăsaţi în pace să-şi vândă produsele. Îşi plătesc, fără să facă vreun comentariu, taxa pentru că şi-au aşezat marfa pe jos şi aşteaptă să epuizeze stocul, pentru a ajunge cât mai repede acasă. „Poate ne mută sau poate ne lasă pe jos, nici noi nu mai ştim. Am ajuns pe la 06.30 în piaţă, şi nu mai erau mese libere, aşa că m-am aşezat pe jos. Acuma am văzut că pe mulţi i-a mutat pe mese. Eu nu vreau să mă mut pe masă că sunt bătrână şi mi-e greu să îmi tot mut marfa. E bine aici jos. Asta e, poate data viitoare când vin găsesc masă liberă”, spune Garofiţa Naşcu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la IPJ Constanța despre incidentul din stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
La data de 5 mai a.c., în jurul orei 09.15, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța - Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că, în stația unui mijloc de transport în comun, se află o persoană care provoacă scan

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 2 ore
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 4 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Madonna a atras 1,6 milioane de persoane la concertul gratuit de pe plaja Copacabana din Brazilia

Wall-Street.ro acum o ora
Peste un milion de persoane s-au înghesuit pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, înfruntând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial "Celebration", relatează Reuters. Nisipul şi buleva

Macron, pregătit să-l preseze pe Xi Jinping cu privire la comerţ şi războiul din Ucraina

Mediafax acum 18 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron speră să-l determine pe omologul său chinez Xi Jinping, aşteptat la Paris, să reducă dezechilibrele comerciale. De asemenea, Macron vrea ca Xi Jinping să îşi folosească influenţa pe care o are asupra Rusiei în le

SUA - Un vehicul s-a izbit de poarta Casei Albe, şoferul a murit pe loc

News.ro acum o ora
Un vehicul s-a izbit violent, sâmbătă, de poarta Casei Albe din Washington DC, a anunţat duminică poliţia locală. Bărbatul aflat la volan a fost găsit mort. La ora locală 22.46, sâmbătă seară, poliţia a primit un apel telefonic care anunţa un accide

Războiul din Ucraina, ziua 802. Ucraina susţine că a doborât un avion cu reacţie Suhoi Su-25 deasupra regiunii Doneţk

Mediafax acum o ora
În discursul său video de sâmbătă seară adresat poporului ucrainean, Zelenski a lăudat brigada mecanizată separată 110 „pentru că astăzi (sâmbătă - n.r.) a doborât un alt Su-25 rusesc în regiunea Doneţk”. Afirmaţia nu a fost verificată în mod indepe

Vladimir Putin va depune jurământul pentru un nou mandat de preşedinte al Rusiei

Mediafax acum 2 ore
Marţi, liderul rus va pune mâna pe o copie a Constituţiei şi va promite că o va respecta. El a obţinut o majoritate zdrobitoare în alegerile generale din Rusia la începutul acestui an, pe fondul unor acuzaţii generalizate de fraudare a voturilor, in

Un hoț român și-a pierdut un braț când încerca să arunce un bancomat în aer în Italia

Ziare.com acum 2 ore
Românul în vârstă de 36 de ani și-a pierdut un braț în timpul unei încercări eșuate de a arunca în aer un bancomat al băncii Riviera, în orașul italian Cattolica, potrivit știridiaspora.ro. Presa locală a relatat că incidentul a avut loc sâmbătă, 4

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

22°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°