Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ambasadorul Federaţiei Ruse, Oleg Malghinov, despre accident: Varianta diplomatului rus era diferită de ce am văzut în imaginile filmate

Publicat in Gandul, joi 25 octombrie 2012 ·

Ambasadorul Rusiei, Oleg Malghinov, a declarat, joi, că a discutat cu diplomatul rus Alexander Evsyukov despre accidentul de duminică, iar versiunea prezentată de acesta a fost "puţin diferită" de ceea ce s-a putut vedea apoi pe imaginile filmate.

"Am vorbit cu el imediat şi era foarte supărat. Varianta lui a fost puţin diferită faţă de ceea ce am văzut mai târziu pe imaginile filmate. Cred că este normal, pentru că s-a întâmplat foarte repede totul. Nu avem nicio ezitare de a vedea cine în această situaţie a fost responsabilul principal, mai ales pentru că a fost vorba de trecerea printr-o zonă marcată pentru pietoni", a spus ambasadorul rus.

De asemenea, Malghinov a explicat că nu a fost decizia lui Evsyukov de a nu accepta efectuarea etilotestului de către poliţiştii români, ci aceasta este procedura pentru diplomaţii ruşi. "Nu a fost decizia lui, orice procedură de efectuare a etilotestului înseamnă acceptarea investigaţiilor judiciare, acceptarea că renunţă la imunitatea sa. Uneori poliţia de aici din România şi din alte ţări cer acest etilotest, dar este interzis pentru diplomaţi, credeţi-mă", a afirmat ambasadorul rus.

El a explicat, la întrebările repetate ale presei, că diplomatul rus implicat în accident deţine acreditare diplomatică şi figura pe lista de diplomaţi din Ambasadă publicată pe site-ul instituţiei, deşi în prezent numele său nu se mai regăseşte pe această listă.

Totodată, el a arătat că procedura de investigare a accidentului nu reprezintă o premieră, pentru că astfel de accidente rutiere se întâmplă în practica diplomatică a Rusiei şi a altor ţări. Malghinov a arătat că potrivit practicii, autorităţile române pot cere inclusiv ca un reprezentant al organelor judiciare din ţara noastră să ia parte la ancheta din Rusia. "Procedurile de investigare a acestui tip de incident nu sunt o premieră. Aceste accidente se înt

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 14 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°