Proiectele Urban Plein Air si Rural Plein Air, derulate de curind, au repus in discutie natura pozitionarii artistului in raport cu spatiul. Exista vreo legatura intre spatiu si creatie, intre "opera de arta" si "locul" care a facut-o posibila? Proliferarea exponentiala a practicilor artistice - indeosebi a celor vizuale - si, pe alocuri, extravaganta lor, este de natura sa induca relativa confuzie in reprezentarile omului obisnuit. Ce (mai) este arta? Cum anume o recunoastem? Unde sint artistii de altadata, cu biografiile lor exemplare si cu "aurele" inconfundabile? Care este astazi locul sevaletului? Stradutele periferice, aparent parasite, degajind parfum arhaic? Marginile padurilor uitate? Lacurile cu nuferi albi, sufocate de peturi? Astfel de intrebari nu vestesc apusul artei, cum nici substituirea definitiva a vechiului de catre nou. Sintem martorii unei schimbari de paradigma, una insa care legitimeaza deopotriva recursul la traditie, ca si euristica experimentala postmoderna. Dupa 1968, odata cu protestatarii de tot felul, artistii ies in strada. Strada cu banalul cotidian, terenurile virane, periferiile, scarile de bloc, cladirile dezafectate, halele industriale, spatiile deschise, structurate aleatoriu, iau locul atelierului clasic, prin excelenta inchis. Arta ca atare nu mai este destinata muzeelor si galeriilor de profil, sustragindu-se exigentelor comerciale obisnuite. Ostilitatea vizeaza deopotriva academismul pretios, ostentativ, cum si pretinsul neutralism axiologic. Arta renunta la orgoliile decorative, devenind un energic agent al schimbarii. Publicul, altadata inert, abandoneaza distanta contemplativa in profitul implicarii. El cere sa fie martor, agent sau chiar partener al proiectelor artistice. Arta conceptuala, performance-urile,happening-urile, instalatiile, stimuleaza solutii asociative care au drept cimp de desfasurare habitatul urban, fara