Recitind Suflete moarte (a nu ştiu cîta oară!) descopăr, la un moment dat acest pasaj, trecut cu vederea la citirile anterioare. Transcriindu-l, mi-am notat în Caiete, pentru un eseu mai amplu despre geniul amănuntului la Gogol, următoarele: Rusia în cîteva rînduri. Secvenţă din Suflete moarte, descoperită abia acum, la a nu ştiu cîta lectură cu creionul în mînă.

Cumnatul lui Nozdriov, făcut pulbere după băutura cu care l-a îmbiat turbulentul moşier rus, vrea să plece acasă, pentru că-l aşteaptă nevasta.

Au fost amîndoi – el şi Nozdriov – la iarmaroc.

Te aştepţi ca rugăminţile cumnatului de a fi lăsat să meargă acasă, unde-l aşteaptă nevestica, să-şi aibă temeiul în singurătatea în care a lăsat-o sau în dorul nevestei să-l vadă.

Nu, altul e motivul pentru care cumnatul lui Nozdriov vrea să ajungă cît mai repede acasă:

„nevastă-mea, zău, n-o să mi-o ierte niciodată, trebuie să-i povestesc cum a fost la iarmaroc. Se cuvinte, frate, să-i fac şi ei o plăcere (...)

O să mă întrebe ce-am văzut la iarmaroc şi-o să trebuiască să-i spun tot, aşa-i de drăguţă, zău“.

Scena în care un bărbat întîrziat departe de casă, unde-l aşteaptă nevastă-sa, vrea să plece, invocînd adevărul că nu vrea să-şi supere nevasta, e una dintre cele mai banale nu doar în ficţiune, ci şi în realitate.

De regulă, bărbatul invocă argumente precum:

Nevestei îi e urît singură.

Nevasta îl aşteaptă ca să-i dea ce i-a cumpărat.

Nevasta îl vrea acasă, pur şi simplu.

În Suflete moarte, potrivit cumnatului lui Nozdriov, nevasta îl aşteaptă nerăbdătoare ca să-i spună tot, tot ce-a făcut la iarmaroc.

Nu e un pretext cusut cu aţă albă, fabricat de un ins care vrea s-o şteargă dintr-o împrejurare nedorită.

Într-adevăr, nevastă-sa moare să afle ce-a fost la iarmaroc.

Trei realităţi ale Rusiei lui Gogol oglindite în acest strop de proză: