Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pacostea fondurilor europene

Publicat in Dilema Veche, miercuri 26 septembrie 2012 ·

Ani la rînd, atît înainte, cît şi după aderarea la UE, fondurile europene au reprezentat un subiect major în spaţiul public românesc. Nu subiect de dezbatere, ci subiect de consens: toată lumea era convinsă că banii de la UE ne vor ajuta să ne modernizăm şi să recuperăm decalajul faţă de alte ţări. Ani la rînd, discuţia despre fondurile europene a fost – cum ar zice specialiştii în marketing – „aspiraţională“: în 2007, cînd se vorbea despre cele 20 de miliarde care ar urma să poposească în săraca noastră ţărişoară, se umplea cerul patriei de vise, iar pămîntul ei se acoperea de autostrăzi, pensiuni turistice, roade ale agriculturii capitaliste, făbricuţe şi ateliere (IMM-uri, adică) şi alte minuni cotidiene. ONG-urile visau şi ele că îşi vor putea face programele pe bani adevăraţi şi siguri. Şi mulţi. Politicienii de toate culorile şi-au cîrpit discursurile electorale cu promisiuni că vor atrage mai multe fonduri europene pentru localitate ori pentru ţărişoară. (Unii au şi reuşit – există primari care chiar se pot lăuda cu asta.) În fine, dacă ne uităm prin presa anilor din urmă, observăm că, în felul de a vorbi/scrie despre cele 20 de miliarde, exista o mare încărcătură emoţională: mulţi oameni îşi puseseră speranţele şi aspiraţiile în aceşti bani.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe an S-a ales praful de aspiraţiile noastre. De cîtva timp, cînd vine vorba de fonduri europene – la televizor, la radio sau în ziare – se toacă abundent „rata scăzută de absorbţie“ şi se dau explicaţii tehnice, iar întrebarea cu iz lenininst „ce-i de făcut?“ nu mai are nici un rost. Mai nou, se preconizează crearea unui minister special pentru administrarea fondurilor europene. Adică o re-centralizare; om vedea, dar mi se pare o mare sărăcie de idei manageriale: cînd ceva nu merge în România, cineva

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor, noi date despre starea de sănătate a lui Florin Piersic: Situaţia este staţionară. Starea generală se ameliorează uşor

News.ro acum 23 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează uşor, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. ”Evaluar

Evaluarea Națională clasa a II-a 2024. Ce subiecte au primit elevii

HotNews acum 9 minute
Elevii din clasa II-a au susținut luni, 13 mai, Evaluarea Națională (EN) la limbă și comunicare - scris. Subiectul a constat în două exerciții, iar timpul de rezolvare alocat a fost de 30 de minute. Elevi la școalăFoto: Shutterstock Examenul a avut

PROTEST în fața GUVERNULUI / BNS: Lucrătorii din România nu mai vor să fie cobaii experimentelor fiscale!

Gandul acum 5 minute
Câteva sute de persoane din Blocul Național Sindical și cele 29 de federații afiliate protestează în fața Palatului Victoria, luni. Aceștia cer o reformă fiscală urgentă. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș către Ministerul Economiei, Antr

Boala care i-a furat unui băiețel de 6 anișori zâmbetul și libertatea de a se juca

HotNews acum 7 minute
Într-o lume în care medicina modernă, tehnologia și progresul par să fi învins multe boli, viața unui copil de numai 6 anișori este pusă în pericol. Uneori, realitatea este mult mai crudă decât ne-am aștepta, iar bătăliile în care suntem aruncați ne

FOTO: Mai multe organizații sindicale protestează în fața Guvernului și cer reducerea fiscalităţii pe muncă

Wall-Street.ro acum 54 minute
Blocul Naţional Sindical (BNS) şi cele 29 de federaţii afiliate protestează în faţa Guvernului României solicitând reducerea fiscalităţii pe muncă. Sindicaliștii atrag atenția că niciun stat membru al UE nu are o sarcină fiscală asumată de angajat a

Lovitura pregătită de Apple: acord cu OpenAI pentru a pune ChatGPT pe iPhone!

Gandul acum un minut
Gigantul în telecomunicații Apple a ajuns la un acord cu OpenAI pentru a utiliza tehnologia acestui startup pe iPhone, ca parte a unui efort mai amplu de a aduce funcții de Inteligență Artificială pe dispozitivele sale. Informația a fost publicată d

Există șanse de împăcare? Sebastian Dobrincu a rupt tăcerea și a vorbit despre despărțirea de Ioana Ignat: „Nu îmi stă în fire să îmi discut intimitățile”

Cancan acum 46 minute
O nouă despărțire a avut loc recent în showbiz-ul românesc. De această dată, Ioana Ignat și Sebastian Dobrincu au fost cei care și-au spus adio și au decis că este mai bine să meargă pe drumuri separate. De ceva vreme se specula că ar exista problem

Război în Gaza, ziua 219. Antony Blinken: O ofensivă la Rafah nu ar elimina Hamas

Press Alert acum 24 minute
O ofensivă majoră a Israelului la Rafah ar provoca „haos” şi „anarhie”, fără a elimina Hamas, au avertizat duminică SUA, menţinând presiunea asupra aliatului lor în război, relatează AFP. Planul luat în considerare în prezent de Israel la Rafah „ris

Trafic oprit pe A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu militar

Radio Mures acum o ora
Traficul rutier va fi oprit în această după-amiază pe autostrada A3 Cheţani – Câmpia Turzii pentru desfăşurarea unui exerciţiu NATO. Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că între orele 17,00 – 20,00, circulaţia

Israelul şi România au semnat un acord de furnizare de grâu în situaţii de urgenţă

G4Media acum 2 ore
În ideea consolidării securităţii alimentare a Israelului, ministrul Agriculturii, Avi Dichter, a semnat, duminică, la Bucureşti, un memorandum de înţelegere cu privire la furnizarea de grâu în situaţii de urgenţă, informează agenţia de presă TPS, t

Vremea

București
acum

15°
lun.

9°/17°
mar.

12°/17°
mie.

7°/18°
joi

11°/19°
Iasi
acum

14°
lun.

6°/15°
mar.

6°/14°
mie.

7°/16°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
joi

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

16°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°