Cele mai mari venituri obtinute din drepturile de autor pe anul 2009 vin dintr-un domeniu muzical de nisa, arata bilantul financiar facut public de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA). Intre primii cinci la incasari se numara un singur compozitor cunoscut, Laurentiu Duta, ceilalti patru fiind creatori de muzica pentru reclame.
Top 100 castiguri din drepturi de autor
Alexandru Blaj (~700.000 RON) (= 7 miliarde ROL), Sorin Vladimir Cretu (~600.000 RON), Iulian Udrea, Laurentiu Duta si Cristian Stefanescu se pot considera "miliardarii" drepturilor de autor, veniturile lor pe 2009 totalizand 1,8 milioane RON. Cea mai mare parte a acestei sume a fost repartizata catre jingle-uri si catre muzica pentru spoturi publicitare, in timp ce creatiile compozitorului Laurentiu Duta se afla doar pe pozitia a patra.
Intre primii zece artisti se mai afla Marius Moga, Dan Balan, Stefan Banica Jr., Costi Ionita si Marian Ionescu (Directia 5).
Nicu Covaci si Mircea Baniciu, fosti colegi in trupa Phoenix, au venituri apropiate ca valoare si se numara printre primii 50 de artisti la drepturi de autor, alaturi de nume ca Dan Bittman (Holograf), Stefan Hrusca, Loredana Groza, Victor Socaciu, Mircea Vintila, Calin Groia (Voltaj), in timp ce Florin Chilian si Cristi Minculescu (Iris) se afla pe pozitiile 85, respectiv 90.
Posturile de radio si TV ar putea fi obligate sa difuzeze muzica de origine romaneasca
Cu ocazia unei conferinte de presa organizate de UCMR-ADA, a fost prezentat un proiect de lege care prevede obligativitatea posturilor de radio si TV sa difuzeze, intr-un procent de 60%, muzica de origine romaneasca. De asemenea, cel putin 40% din timpul anual de emisie ar urma sa fie rezervat operelor "de expresie originala romana".
Conform estimar