Selecţionerul s-ar mulţumi şi cu o remiză albă în deplasare, dar promite că România nu se va cantona în defensivă.
Victor Piţurcă promite că România nu va miza exclusiv pe defensivă în prima manşă a barajului cu Grecia, chiar dacă va evolua în deplasare. Selecţionerul a dat exemplul campioanei Italiei, Juventus, în meciul cu Napoli (3-0). "Dacă atacăm, riscăm? Ați văzut meciul lui Juventus aseară? Juventus pe tot parcursul jocului s-a apărat cu absolut toată echipa în 30 de metri de poartă. Când au avut mingea, au atacat. Asta vreau și eu din partea României. Niciodată strategia unui joc nu este doar de a ne apăra, nu suntem doar defensivi. În funcție de adversar, ambele faze trebuie să le faci foarte bine. Asta vom încerca în Grecia", a afirmat Piţurcă.
Acesta recunoaşte că absenţa lui Vlad Chiricheş reprezintă un minus, însă îşi exprimă speranţa că acesta va fi înlocuit cu succes de coechipierii săi. "Calitatea lui Chiricheș și valoarea lui contau foarte mult, nu doar pentru că era căpitan. Dar am spus de atâtea ori: o echipă nu stă într-un singur jucător. Putea fi mai grav, să se accidenteze 3-4 jucători. Asta e situația", a mai adăugat tehnicianul tricolorilor, care spune că s-ar mulţumi cu o remiză albă în tur. "Ne gândim mereu de ce manieră vor juca grecii. Ei au un joc specific lor, prin care mai greu pot ieși. E mai greu să vină cu ceva în plus. Și motivația lor va fi una formidabilă. Și grecii așa sunt, ca nație, ca popor... Îmi doresc să marcăm în Grecia, dacă nu vom marca, și 0-0 ar fi bun. Să vedem dacă vom reuși să marcăm", a încheiat Piţurcă.