Teatrul Naţional Târgu-Mureş deschide Programului „Teatru de risc – prima şansă”, menit să să realizeze, în colaborare cu alte teatre, spaţii, entităţi înclinate spre fenomenul teatral, spectacole de teatru ale căror regizori, actori, autori dramatici sunt la început de drum, cu premiera spectacolului „Mede/ea sau Despre fericirea conjugală”, al Roxanei Marian, spectacol produs de Teatrul Naţional Târgu-Mureş în colaborare cu Teatrul Ariel din Târgu-Mureş. Premiera spectacolului va avea loc miercuri 13 iunie 2012, ora 20.00, la Teatrul Ariel din strada Poştei. În distribuţia spectacolului îi întâlnim pe Elena Purea, Costin Gavază, Diana Avrămuţ/Luchian Pantea, Emilia Banciu. Echipa de producţie îi mai cuprinde pe Alina Herescu (scenografie), Attila Bordás (mişcare scenică), Anda Pop (asistent scenografie), muzicienii Asztalos Zsolt (instrumente de percuţie), Gyorgy Zsolt (chitară) precum şi pe Cristian Câmpean şi Mihaela Romonţi (video design). Teatrul Naţional Târgu-Mureş deschide Programului „Teatru de risc – prima şansă”, menit să să realizeze, în colaborare cu alte teatre, spaţii, entităţi înclinate spre fenomenul teatral, spectacole de teatru ale căror regizori, actori, autori dramatici sunt la început de drum, cu premiera spectacolului „Mede/ea sau Despre fericirea conjugală”, al Roxanei Marian, spectacol produs de Teatrul Naţional Târgu-Mureş în colaborare cu Teatrul Ariel din Târgu-Mureş. Premiera spectacolului va avea loc miercuri 13 iunie 2012, ora 20.00, la Teatrul Ariel din strada Poştei. În distribuţia spectacolului îi întâlnim pe Elena Purea, Costin Gavază, Diana Avrămuţ/Luchian Pantea, Emilia Banciu. Echipa de producţie îi mai cuprinde pe Alina Herescu (scenografie), Attila Bordás (mişcare scenică), Anda Pop (asistent scenografie), muzicienii Asztalos Zsolt (instrumente de percuţie), Gyorgy Zsolt (chitară) precum şi pe Cristian Câmpean şi Mihaela Romon