Imi amintesc bine de dinsul, desi au trecut foarte multi ani de cind ascultasem previziunile acestui nebun, dar prevestirile lui s-au cam implinit, nebunia sociala si aceea a naturii seamana cu proorocirea lui. "Cele trei pacate capitale... Supararea lui Dumnezeu...". Prin anii '50-'60, printre persoanele interesante ale Iasului era un domn care, pe linga aspectul de om obisnuit, un prototip de mic burghez, avea o calitate deosebita care il scotea din anonimat: era "Sfint". Era atit de convins de realitatea acestei imaginare personalitati cu care se identificase, incit devenise convingator; in numeroase imprejurari, in special la parastase si nunti (dar niciodata la inmormintari, Sfintul avind o rezistenta interioara secreta pentru ideea mortii, pe care nu o concepea), l-am surprins manifestindu-si cu aplomb inalta profesiune de Sfint, lasindu-si pupata mina de femeile bigote, ridicindu-le cu blindete din ingenunchierile in care cadeau, ca in transa, cind il vedeau, si impartasind sfaturi monotone, banale, mediocre indemnuri la buna conduita si la cumintenia gindurilor; sfaturi de om cumpatat, ajuns la senectute, oferite unor credincioase dispuse, prin fiziologia si psihologia virstei, sa asculte aceste sfaturi. Cum lumea se afla, in partile noastre, intr-un aparent ateism (numai bun de stimulat pornirile ancestrale contrarii), Sfintul, care avea prudenta politica necesara supravietuirii, reusea sa-si indeplineasca misiunile sacre, pornite din interiorul fiintei sale, dar incurajate si de o complezenta sociala discreta, insa eficienta. L-am cunoscut pe cind eram doctor tinar. Era, ca sa ma exprim astfel, un Sfint "simplu", un Sfint "particular". Nu avea un nume special. Cel oficial nu conta; il chema Andreescu, dar putea sa se numeasca oricum, el era mai presus de birocratia in care se includ persoanele obisnuite, se consacrase ca "Sfintul". M-a ignorat citiva ani. I