Vazut de aproape, Ground Zero este o rana adinca, urita si confuza. Acolo, nu se simte triumfalismul resurectiei din discursul politic american Am apucat sa vad Ground Zero in martie anul acesta. Pina atunci am scris in nestire despre 11 septembrie ca redactor si editorialist, dar, trebuie sa marturisesc, abia ajungind acolo am putut intelege mai bine ce s-a intimplat. Media opereaza prin decupaj. Scoate perimetrul evenimentului din context pentru a focaliza mai usor asupra detaliilor. Pina sa merg la New York am avut o imagine "cu rama" asupra scenei tragediei din 2001, intrucitva desprinsa de mediul urban din care facea parte. O imagine fara oameni, fara miros, fara sunet, fara vecinatati. Ma asteptam ca Ground Zero sa se gaseasca pe un fel de esplanada, cu spatii generoase in jur, care sa-i sublinieze centralitatea. Acolo am vazut ca este undeva "dupa colt", mascat de gigantii din jur plantati in solul solid al Manhattanului cu o densitate nemaivazuta. Asa realizezi mai bine cit de adinc in inima orasului au lovit avioanele conduse de ucigasii Al-Qaida. Cu atit mai frumoasa ti se pare Biserica St. Paul, aflata la o palma de locul tragediei si care a supravietuit miraculos. In schimb, Ground Zero este o rana urita. Ma asteptam ca viitorul memorial sa se profileze deja din imensul santier gri imprejmuit cu un gard care seamana cu gratiile unei inchisori. Dar nu se intelege nimic. Amestecul acela de resturi, betoane, lemne, masini si containere exprima, din plin, confuzie. Adevarul este ca americanii nu stiu, deocamdata, ce sa faca din acest imens cimitir din inima orasului. Triumfalismul resurectiei care se observa in discursul politic american nu se simte si in acel loc. Acolo se simte doar confuzie dureroasa. Locul este cu adevarat un cimitir, sobru si trist. Pe garduri se afla fotografii imense care evoca tragedia. Dar in nici una nu se gasesc surprinse momentele