Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recunoştinţă pentru cei 44 de ani puşi în slujba credincioşilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 26 mai 2013 ·

Preotul Petru Tătăran, de la Biserica “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” de pe strada Botizului din municipiul Satu Mare, a fost răsplătit ieri cu o diplomă de excelenţă ca semn de recunoştinţă pentru cei 44 de ani puşi în slujba credincioşilor, oferită de Primăria municipiului Satu Mare. Diploma a fost oferită de primarul Dorel Coica şi viceprimarul Radu Roca, în cadrul Sfintei Liturghii oficiată în biserică de protopopul ortodox de Oaş, Mihai Feher, preoţii Vasile Tătăran şi Vasile Feher şi, bineînţeles, Petru Tătăran.

44 de ani în slujba lui Hristos şi a credincioşilor

Predica la Liturghie a fost rostită de preotul sărbătorit, ieri fiind vorba despre pericopa evanghelică a slăbănogului care aştepta să se îmbăieze în scăldătoarea Vitezda din Ierusalim pentru a se vindeca. Preotul Petru Tătăran a asemuit această scăldătoare cu biserica de azi şi i-a îndemnat pe credincioşi să vină în număr cât mai mare la slujbele oficiate în biserică.

Apoi, cu lacrimi în ochi, preotul Petru Tătăran i-a anunţat pe credincioşi că după 44 de ani puşi în slujba lui Hristos şi a credincioşilor, din care 26 de ani doar la biserica din municipiul Satu Mare, începând cu data de 1 iunie va fi pensionar cu acte în regulă. Cu această ocazie le-a mulţumit credincioşilor, pe care i-a păstorit aproape trei decenii şi cu ajutorul cărora a reuşit ridicarea Bisericii “Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, şi şi-a cerut iertare dacă de-a lungul timpului a fost mai ferm. Totodată, i-a asigurat pe credincioşi că va cere aprobarea episcopului Iustin Sigheteanu să continue să slujească această biserică şi în continuare ca preot pensionar. “Păstraţi credinţa şi vă asigur că sunteţi şi veţi rămâne în continuare în inima mea”, a mai spus preotul Petru Tătăran.

Diplomă de excelenţă

Consiliul parohial şi credincioşi bisericii i-au înmânat preotului sărbătorit ieri un frumos

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 17 minute
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum o ora
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Program Mega Image de Paște 202. Orar special pentru magazinele Mega Image

HotNews acum 27 minute
În perioada sărbătorilor de Paște, Mega Image va avea un program special ca în fiecare an. Mega ImageFoto: Dreamstime 1-3 mai: program normal; 4 mai: 07:00 – 19:00; 5 mai: INCHIS; 6 mai: 09-19:00 7 mai- program normal sursă foto Dreamstime

Medicul român care și-a ucis amanta în Ungaria va fi adus în România. Noi detalii din anchetă

Ziare.com acum o ora
Medicul Dan Stamatiu, cel care şi-a împuşcat mortal fosta amantă în Ungaria şi l-a rănit grav pe soţul ei, în faţa gemenilor cuplului în urmă cu 8 ani, va fi adus în țară pentru executarea pedepesei, la cererea autorităților din Ungaria. Dan Stamati

Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte şi Joia Neagră - Femeile vopsesc ouăle. Nu se lucrează în această zi şi se face, în schimb, borş. Cine doarme în această zi va fi leneş şi netrebnic

News.ro acum 4 ore
Joia Mare din Săptămâna Patimilor se mai numeşte Joia Neagră sau Joimăriţă. În această zi, femeile vopsesc ouăle. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimăriţa le pedepseşte pe femeile leneşe, le bate peste degete şi le arde cânepa netoars

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 3 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Ciucă, de Ziua Tineretului: Orice politician într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze dezvoltarea profesională şi maturizarea armonioasă. Investind în tineri, investim în România

News.ro acum o ora
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă, afirmă, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Tineretului, că orice politician ajuns într-o funcţie de decizie are datoria morală de a se asigura că tinerii au parte de condiţii care să le favorizeze

Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii ,,Drumul spre Paris’’ de joi, 2 mai, de la ora 19:00

Gandul acum o ora
Andreea Beatrice Ana (23 de ani), campioană europeană la lupte, este invitata emisiunii Drumul spre Paris, realizată de jurnalistul Daniel Nazare. Sportiva română Andreea Beatrice Ana s-a calificat, acum patru săptămâni, la Jocurile Olimpice de la P

Primul vot din viaţă. Ministerul Educaţiei: Pe 9 iunie, peste 1,1 milioane de tineri vor avea prima lor experienţă de vot

Mediafax acum o ora
De Ziua Naţională a Tineretului, Ministerul Educaţiei îi îndeamnă pe tineri să se implice activ în procesul democratic şi să îşi facă vocea auzită prin vot. „Anul 2024 este un an în care se vor desfăşura patru rânduri de alegeri în România: europarl

Pentru prima dată, AstraZeneca recunoaște: „Vaccinul anti-Covid poate provoca tromboze rare"

HotNews acum 7 ore
Compania biofarmaceutică internațională AstraZeneca a recunoscut pentru prima dată că unul dintre efectele secundare ale vaccinului său împotriva Covid-19 ar putea fi sindromul de tromboză cu trombocitopenie (TTS), scrie "The Telegraph", citând docu

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

15°
joi

12°/15°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/20°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/23°