Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Golf VI vine în România din toamnă

Publicat in Adevarul, joi 14 august 2008 ·

Volkswagen a decis să facă publice detaliile oficiale privind noul Golf VI, după ce au apărut în presă mai multe fotografii spion. Prezentarea oficială a modelului era programată pentru

Volkswagen a decis să facă publice detaliile oficiale privind noul Golf VI, după ce au apărut în presă mai multe fotografii spion. Prezentarea oficială a modelului era programată pentru sfârşitul acestei luni, înainte de Salonul Auto de la Paris.

Comercializarea autoturismului, despre care se spune că are potenţial de a deveni cel mai celebru hatchback, va începe din octombrie cu Europa, inclusiv România, potrivit site-ului Worldcarfans.

Noul model va fi mai scump decât Golful V. Pe piaţa din Germania, de exemplu, varianta de bază a VW Golf VI va costa aproximativ 16.500 de euro, cu circa 2.500 de euro mai mult decât modelul anterior.

Mai sportiv decât celelalte Golfuri

Noul Golf este mai sportiv în comparaţie cu generaţiile trecute, potrivit constructorului german, citat de Worldcarfans.com. "Este mai accentuat, mai tridimensional faţă de predecesorul său, cu linii precise şi bine conturate", a declarat Walter de Silva, şeful departamentului de design de la VW.

În privinţa siguranţei, Golf VI va avea un sistem ESP (Electronic Stability Program) îmbunătăţit cu un răspuns mai fin, şapte airbag-uri (inclusiv unul pentru protecţia genunchilor), o mai bună absorbţie a şocului în cazul unui impact şi un sistem care detectează dacă centurile de siguranţă din spate sunt folosite de pasageri.

Golf VI va fi oferit cu două noi propulsoare diesel TDI de 2.0 litri, care dezvoltă 110 şi 140 cai putere.

Motoarele pe benzină vor fi disponibile în patru variante care dezvoltă 80 CP, 102 CP, 122 CP şi 160 CP.

Consumul de combustibil a fost îmbunătăţit şi el, cu până la 28%. Astfel, în cazul motoarelor diesel de 110 CP, acesta este de numai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă meteo de ploi torenţiale, grindină şi vânt, în jumătatea ţării

Mediafax acum 22 minute
Marţi între orele 10.00 - 23.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină, intensificări ale vântului şi vijelii în Moldova, Muntenia, estul Transil

Tenis de masă: Perechea formată din Ovidiu Ionescu și Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris

HotNews acum 44 minute
Perechea alcătuită din Ovidiu Ionescu şi Bernadette Szocs a obținut calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris, în proba de dublu mixt contând pentru concursul de tenis de masă. Bernadette Szocs si Ovidiu IonescuFoto: Tobias SCHWARZ / AFP / Profim

Forţele israeliene anunţă că au controlul asupra punctului de trecere Rafah din Fâşia Gaza

News.ro acum 2 ore
Forţele israeliene au preluat controlul asupra părţii palestiniene a punctului de trecere Rafah, de la graniţa cu Egiptul, în sudul Fâşiei Gaza, informează The Times of Israel. Armata israeliană a confirmat că Brigada sa blindată 401 a capturat marţ

Rata şomajului a fost în martie de 5,3%

Mediafax acum 22 minute
Rata şomajului în martie a fost, în formă ajustată sezonier, de 5,3%, în scădere cu 0,3 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna februarie 2024. Rata şomajului la bărbaţi a fost cu 0,8 puncte procentuale mai mare decât la femei.

Klaus Iohannis este în vizită de lucru la Washington și va avea o întrevedere cu preşedintele SUA la Casa Albă

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis se va afla, timp de două zile, într-o vizită de lucru la Washington, prilej cu care va fi primit la Casa Albă, de preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, transmite Agerpres. Potrivit unui comunicat al Adminis

Gabriela Firea: Adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul

Mediafax acum o ora
„Trebuie să înceteze nepăsarea şi dispreţul din ultimii patru ani”, scrie Gabriela Firea pe Facebook. Potrivit acesteia, adulţii cu handicap trebuie să primească integral stimulentul votat de majoritatea social-democrată în 2017.

Vremea devine mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în următoarele două săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai - 3 iunie.

Putin depune jurământul pentru un nou mandat. Statele Unite și mai mute țări europene vor să boicoteze ceremonia

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite şi majoritatea naţiunilor din Uniunea Europeană vor boicota ceremonia de la Kremlin de depunere a jurământului de învestitură a lui Vladimir Putin pentru un nou mandat de şase ani în funcţia de preşedinte, marţi, însă se aşteaptă ca Fr

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Mediafax acum 2 ore
Qatar trimite o delegaţie la Cairo pentru a continua negocierile pentru armistiţiu. Între timp, în Rafah, bilanţul morţilor a fost revizuit în creştere.

Un bărbat din Dorohoi a căzut într-o fântână. Soția lui a făcut un atac de panică

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 63 de ani a fost salvat marţi, la dorohoi, dintr-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, fiind transportat la spital. Soţia sa a făcut atac de panică, primind îngrijiri medicale la faţa locului. ”Un bărbat în vârstă de 63 de ani a fost

Vremea

București
acum

23°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

22°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

13°/19°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°