Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat o nouă lege care prevede în special răspunderea financiară pentru familiile teroriştilor, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, potrivit AFP.
Legea deschide posibilitatea de a ancheta situaţia financiară a rudelor "unei persoane care a comis un act terorist" şi ca acestea să fie constrânse să plătească pentru pagubele cauzate de persoana în cauză.
În plus, textul prevede o pedeapsă ce poate ajunge la zece ani de închisoare pentru orice persoană "care s-a antrenat cu scopul de a comite acte teroriste", mai ales în utilizarea explozibililor şi a altor arme.
De asemenea, este prevăzută o pedeapsă de până la şase ani de închisoare pentru persoana care s-a alăturat în străinătate unei grupări teroriste ale cărei activităţi sunt considerate ca dăunătoare intereselor Rusiei.
F.A. Preşedintele rus, Vladimir Putin, a promulgat o nouă lege care prevede în special răspunderea financiară pentru familiile teroriştilor, cu câteva luni înainte de Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, potrivit AFP.

F.A.