…incerc sa-mi imaginez cum e sa fii astazi, in Romania, un intelectual sincer de stanga – gen Rogozanu sau Ernu – si ma apuca asa, ca o invidie. E ca si cum ai fi un pionier in Vestul Salbatic. E comod:” pamant” cat curpinde, n-ai de ce te bate cu vecinii pentru asta, in schimb poti solidariza cu ei in lupta cu un dusman comun: pe atunci, indienii. Acum, intelectualii de dreapta. La urma urmei, urma care scapa turma, si unii si altii sunt multi si te ataca unde si cand nu te astepti.
Pentru ca a fi intelectual de dreapta e echivalent cu a trai pe Coasta de Est pe la 1800, toamna: e inghesuiala, e aristocratie de facto, nu de jure, e dat din coate si e jonglerie intre bisericutze.
Aci, sprancenele se ridica instantaneu din motive de aglomeratie: “Aaaa! Esti de-al lui Tismaneanu sau de-al lui Turdoran? De-al patriarhului sau de-al lui IPS Anania? De-al lui Sever Voinescu sau de-al lui Cristian Preda? De-a’ lu’ “22″ sau de-a’ lu’ Dilema Veche? Al lui Basescu sau dimpotriva? A’ lu’ Marga sau viceversa, al lui Shaffir?”
Suntem, declarativ, cu totii la dreapta si, totusi, cand vine vorba, dreapta e ca timpul la Fericitul Augustin: “Daca nu ma-ntrebi, stiu ce este. Daca ma-ntrebi, nu mai stiu“. Aparent, simpatia n-are nevoie de explicatii. Cand e sa patimim, patimim la fel. Ciudat (sau nu?) cand e sa nu mai com-patimim, cand e sa nu mai patimim impreuna, incepem sa ne uram. Incepem sa ne asezam unii pe altii in cutiute pe care lipim, cu limba, etichete.
Ei bine, asta nu-mi place. Pe mine ma cheama Alin Fumurescu si sunt perfect responsabil de tot ce am scris ca Alin Fumurescu – bune si rele. Nu folosesc pseudonime si nu folosesc initiale. Nu sunt nici “calul albastru” si nici “AF“. Sunt, cand sunt, Alin Fumurescu, cu binele si relele lui.
Pacatos? Dupa cum atat prietenii cat si dusmanii pot cadea de acord – cu exemple – da! Ba cu asupra de mas
