Mesajul a fost trimis. Multumesc!

START: Cea mai mare licitaţie telecom din istoria României a început la sediul ANCOM

Publicat in Capital, luni 10 septembrie 2012 ·

Reprezentanţii celor mai importante companii telecom de pe piaţa locală, Orange, Vodafone, Cosmote, RCS&RDS şi 2K Telecom se află în prezent la sediul Autorităţii de reglementare în Comunicaţii (ANCOM) unde licitează pentru noi licenţe de telefonie mobilă, inclusiv pentru cele 4G. Această licitaţie va remodela peisajul telefoniei mobile pe următorii 15 ani.

Oficialii celor cinci companii participante la licitaţie au ajuns în cursul acestei dimineţii la sediul ANCOM,iar în prezent negociază pentru benzile scoase la licitaţie. Presa nu are acces în sala de licitaţii însă reprezentanţii ANCOM au declarat pentru Capital, că vor da un comunicat de presă imediat ce licitaţia se încheie. Rezultatele oficiale vor fi anunţate luna viitoare.

În prima rundă primară preţul pentru fiecare bloc din benzile scoase la licitaţie de ANCOM va fi egal cu preţul de pornire pentru respectiva categorie. Fiecare ofertant este invitat să depună o ofertă indicând numărul de blocuri din fiecare categorie pentru care doreşte să liciteze. La încheierea fiecărei runde primare se centralizează toate ofertele primite, iar dacă în runda respectivă cererea depăşeşte numărul de blocuri de frecvenţe disponibile în una sau mai multe categorii, se organizează o nouă rundă primară. În cazul în care se vor organiza mai multe runde primare, preţul pentru un bloc în benzile în care există cerere excedentară va fi crescut şi comunicat ofertanţilor. Rundele primare se încheie după o rundă în care cererea de blocuri nu mai depăşeşte numărul de blocuri de frecvenţe disponibile, pentru toate categoriile de blocuri.

După rundele primare, licitaţia poate continua prin organizarea unor runde suplimentare dacă în urma rundelor primare rămân blocuri de frecvenţe nealocate şi se va încheia cu runda de alocare în care operatorii pot licita pentru locul dorit în bandă.

ANCOM scoa

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat o ofensivă terestră în regiunea Harkov

Adevarul acum o ora
 Rusia a lansat vineri o ofensivă terestră în regiunea Harkov (nord-est) şi a încercat "să străpungă liniile de apărare" ucrainene, a anunţat Ministerul Apărării ucrainean, afirmând că luptele continuă în acest sector, relatează AFP, preluată de Age

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 3 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 44 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum o ora
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 3 ore
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Ceremonial militar și religios la Constanța de Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 38 minute
La data de 10 mai 1877, prin semnarea proclamației „Independența absolută a României” de către principele Carol I, România și-a proclamat independența de stat și și-a câștigat recunoașterea internațională. Potrivit reprezentanților Brigăzii 9 Mecani

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

7°/19°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°