„Cenaclul de Luni”, un fel de „Junimea” din vremea comunismului, s-a reunit, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la desfiinţare. Poeţii şi prozatorii s-au întâlnit luni seară, în Sala Oglinzilor de la sediul Uniunii Scriitorilor, pentru a rememora vremurile în care ei erau studenţi, iar Manolescu era “domnul profesor”. Criticul a rămas “domnul profesor” şi acum pentru Mircea Cărtărescu, Radu Călin Cristea, Florin Iaru, Alexandru Muşina, Ion Bogdan Lefter, Călin Vlasie sau Ioan Groşan.
Aşa îi zic, respectuos, şi acum, după ce în viaţa lor “au apărut mai multe cărţi, dar şi burţi sau chelii” - cum observa, hâtru, Radu Călin Cristea, la întâlnirea de la Uniunea Scriitorilor.
Cei prezenţi la această manifestare organizată de Muzeul Literaturii au trecut în revistă istoria cenaclului, au ţinut un moment de reculegere pentru cenacliştii care au dispărut între timp (Ion Stratan, Mircea Nedelciu, Mariana Marin, Gheorghe Crăciun, Radu G. Ţeposu) sau au evocat întâmplări memorabile pe care le-au trăit împreună.
Nicolae Manolescu şi-a amintit cum, la începutul anului 1977, venea la el studentul Radu Călin Cristea să-i propună să fie mentorul unui cenaclu. Se întâmpla pe holurile Facultăţii bucureştene de Filologie.
A acceptat cu greu şi, la sfârşitul discuţiei, au fixat o dată pentru prima întâlnire. Manolescu ar fi vrut vineri, 4 martie, dar până la urmă s-a lăsat convins de Radu Călin Cristea să înceapă joi, pe 3 martie. Prima şedinţă a avut loc într-o sală care a doua zi, la cutremurul din 4 martie 1977, avea să se dărâme complet.
Un spaţiu de refugiu în anii comunismului
“Cenaclul de Luni”, cum s-a numit apoi, a reunit cei mai talentaţi tineri scriitori din anii ’80. Era un loc unde nu a răzbit niciodată politica partidului comunist, iar discuţiile erau inteligente şi libere. Manolescu a r