Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Complexe paterne

Publicat in Dilema Veche, joi 28 mai 2009 ·

● Dan Coman, Dicţionarul Mara, Editura Cartier, 2009. ● Claudiu Komartin, Un anotimp în Berceni, Editura Cartier, 2009. ● Radu Vancu, Monstrul fericit, Editura Cartier, 2009. Încă ducem lipsă de o editură serioasă de poezie. Vinea, Pontica, Timpul şi Paralela 45 (ultimele două cu un tempo mult scăzut faţă de anii trecuţi), adică editurile unde s-au publicat majoritatea cărţilor bune de poezie din ultimul deceniu, au făcut treaba doar pe jumătate: tiraje meschine, distribuţie ca şi inexistentă, condiţii grafice deplorabile. Brumar şi-a făcut un renume din eleganţa grafică, dar promovarea a rămas o mare problemă, în timp ce Corint a renunţat cu totul să mai publice poezie după numai cîteva antologii. În 2005, Cartea Românească făcuse vizibilă (şi vandabilă) o colecţie în care cărţile erau însoţite şi de CD-uri cu vocile poeţilor citindu-şi poemele, dar între timp titlurile s-au rărit şi valoarea lor s-a diluat mult. Acum, Editura Cartier din Chişinău pare să revitalizeze Colecţia Rotonda coordonată de scriitorul Emilian Galaicu-Păun publicînd trei tineri poeţi care şi-au făcut un nume încă de la debuturile premiate de USR şi de Fundaţia "Anonimul" sau distinse cu Premiul Naţional "Mihai Eminescu". Să sperăm că va dura.

Aşa cum Ioana Nicolaie înregistra, în Cerul din burtă (Paralela 45, 2005), experienţa sarcinii cu schimbările de tot felul prin care trecea viitoarea mamă, Dan Coman scrie în acest volum, subintitulat "ghidul tatălui: 0-2 ani", despre adaptarea la viaţa de părinte a unui proaspăt tătic. Dicţionarul Mara nu vorbeşte atît de micuţa care creşte de-a lungul cărţii, cît despre tatăl care se acomodează treptat noului ritm casnic, consemnînd " cu delicateţe, uimire, dar şi cu îngrijorare sau chiar frustrare " schimbările din casă şi pe cele interioare. Nopţile de nesomn şi oboseala acumulată, veghea şi teama, grija şi disponibilitatea permanentă faţă

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum 26 minute
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum 31 minute
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Grenadă neexplodată, găsită în curtea unui localnic din Vâlcea. Zona a fost cercetată de urgență

Ziare.com acum 29 minute
O grenadă neexplodată şi în stare avansată de degradare a fost descoperită joi, 2 mai, în curtea unui localnic din comuna Alunu, judeţul Vâlcea. Elementul de muniţie a fost ridicat de către pirotehnişti. Descoperirea a fost făcută joi, într-o curte

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum 32 minute
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron, mesaj către Putin: Trimiterea de trupe occidentale la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova „străpunge linia frontului“

Adevarul acum 16 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi pentru The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP, citată de Agerpres.

ANPC: La vopsirea ouălor nu utilizaţi vopsea pentru alte destinaţii, precum cea tipografică sau pentru textile. Poate prezenta un real pericol pentru sănătate / Sfecla roşie este ideală pentru a vopsi ouăle

News.ro acum 3 ore
Directorul general în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, afirmă că la vopsirea ouălor nu trebuie utilizată vopsea pentru alte destinaţii, cum ar fi cea tipografică sau pentru textile, deoarece acestea p

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum o ora
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°