Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Recviem pentru un spion rus

Publicat in Adevarul, duminică 12 august 2012 ·

În penultima zi a lunii martie, Leonid Şebarşin, fostul şef al secţiei de informaţii externe a KGB-ului şi director al acestei agenţii pentru o singură zi doar, a murit în apartamentul său din Moscova, aparent în urma unei sinucideri.

Potrivit presei ruseşti, ultimele cuvinte scrise în jurnalul găsit la locul faptei erau: „Martie, 29 - 17.15, a cedat ochiul stâng. 19.00, am orbit complet. "Lângă cadavrul său era pistolul ce-i fusese dat la pensionarea din KGB. Şebarşin, vechiul meu adversar şi, apoi, un colaborator în relatarea bucăţii de istorie pe care am împărtăşit-o, avea 77 de ani, notează Milton Bearden, fost ofiţer CIA, într-un articol din revista Foreign Policy, tradus de Historia.

Un spion de geniu

"Moartea lui marchează sfârşitul unei epoci, dispariţia unuia dintre cei mai atenţi, culţi şi eficienţi lideri ai temutului KGB. A fost un spion de geniu, unul din personajele principale în tumultuoasa competiţie de jumătate de secol dintre CIA şi KGB, şi un om care a crezut în visul sovietic până în ultima clipă.

Şebarşin mi-a fost cel mai apropiat adversar din aparatul de spionaj sovietic - pentru fanii lui John le Carré, el era pentru mine Karla. L-am cunoscut abia după ce ne-am pensionat, când organizaţiile noastre încă încercau să descifreze toate loviturile şi trădările pe care le-am suferit în acei ultimi ani disperaţi ai rivalităţii Războiului Rece.

Ne-am cunoscut pentru prima oară la Moscova, în 1997. Deşi Uniunea Sovietică nu mai exista deja de şase ani, pereţii biroului său erau acoperiţi cu imagini cu Stalin şi Felix Dzerjinski, temutul fondator al serviciilor secrete sovietice. Era clar că Şebarşin rămăsese fidel crezului său sovietic. După acea primă întâlnire, am vorbit mult şi des la telefon. De-a lungul acelor ani, am ajuns să ne vedem unul pe altul nu neapărat ca prieteni, dar poate ca dirijori rivali ai uneia dintre

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Niculae, președintele Rapidului, urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice

HotNews acum 2 ore
Fostul internațional Daniel Niculae este urmărit penal în dosarul materialelor pirotehnice de la Rapid. Conform unui comunicat al autorităților, președintele giuleștenilor este acuzat că a participat activ la introducerea materialelor pirotehnice pe

”Îi cerem public demisia!”. Reacție la declarația hazardată a lui Marcel Ciolacu: ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”

Ziare.com acum 14 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi, 25 aprilie, într-o conferință de presă la Timișoara că ”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”. Afirmația a fost făcută în legătură cu autostrada care va lega Moldova de restul țăr

Doi angajaţi ai unei bănci, cercetaţi într-un dosar de fraudă / Unul dintre ei şi-a însuşit peste 137.000 de euro din contul unui client, fiind ajutat de al doilea

News.ro acum o ora
Doi angajaţi ai unei bănci sunt cercetaţi pentru acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, după ce unul dintre ei, ajutat de celălalt, a c

Fosta ministră a Sănătății, Sorina Pintea, 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Motivul pentru care a fost condamnată

Ziare.com acum 3 ore
Sorina Pintea, fostă ministră a Sănătăţii, a fost condamnată la 3 ani şi 6 luni cu executare, printr-o sentinţă pronunţată, vineri, 26 aprilie, de Tribunalul Cluj. Acuzată de luare de mită în formă continuată, ministra din guvernul Dăncilă rămâne și

VIDEO Ciolacu, despre strada surpată la Slănic: „Ce vreţi să fac? Să ştiu unde s-au făcut drumurile peste mine?”

HotNews acum 16 minute
​Prim-ministrul Marcel Ciolacu a dat de înțeles vineri că strada din Slănic s-a surpat din cauză că a fost construit peste o mină, dar că statul român a intervenit imediat. Totodată, premierul a părut deranjat de întrebare: „Ce vreţi să fac? Să ştiu

Constanţa: Un bărbat a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure / Animalul, lovit în mod repetat cu picioarele şi cu coada unui topor

News.ro acum o ora
Un bărbat de 44 de ani din judeţul Constanţa a fost arestat preventiv, după ce a bătut un câine şi a încercat să îl spânzure.

Nicolae Robu și-a depus candidatura pentru Primăria Timișoara. Fostul primar este susținut de Alianța PSD-PNL

Adevarul acum o ora
Nicolae Robu, candidatul susținut de Alianța PSD-PNL, și-a depus vineri, 26 aprilie 2024, candidatura pentru funcția de primar al Timișoarei și a fost validat de Biroul Electoral Municipal Timișoara.

UPDATE - Anchetă a DIICOT, după ce un băieţel din judeţul Gorj ar fi fost vândut pentru câteva sute de lei şi dus în Germania / Fraţii, preluaţi de Protecţia Copilului / Reacţia ministrului Natalia Intotero / Copilul, preluat de autorităţile germane

News.ro acum 8 minute
Autorităţile române fac anchetă, după ce o familie din Gorj şi-ar fi vândut unul dintre copii, un băieţel de şase ani, care a fost scos din ţară şi dus în Germania. Suma pe care părinţii - tatăl alcoolic, iar mama cu probleme psihice – ar fi prmit-o

[VIDEO] Ciolacu: Sunt bani de salarii, pensii și pentru profesori

Wall-Street.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul are toţi banii necesari pentru a plăti pensiile şi salariile, inclusiv pentru profesori. "Sunt toţi banii, măsuraţi (...). Luni de dimineaţă, periodic, am cu domnul ministru, cu vicepremierii... Repet,

PSD: Nicuşor Dan trebuie să aleagă dacă merge sau nu cu penalii în campanie. El are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine

News.ro acum 2 ore
Social-democraţii consideră că, după trimiterea în judecată a inculpatei Clotilde Armand, candidatul pentru Primăria Generală Nicuşor Dan are obligaţia morală să îşi clarifice poziţia faţă de USR care îl susţine în această campanie electorală. Nicuş

Vremea

București
acum

17°
vin.

9°/17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

14°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/22°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

16°
vin.

10°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

4°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

17°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°