Singura notaţie din agenda Elenei Ceauşescu pe anul 1989, cu referire directă la amestecul Tovarăşului ori al ei în creaţia artistică, e consemnată la 31 mai. Şeful de cabinet Ion Neacşu a notat-o astfel: "Şedinţă de lucru la săliţă cu tov. N.C. cu realizatorii filmului «Mircea cel Mare»". Şedinţa e înregistrată între orele 9:45 şi 9:50. A durat fix cinci minute!
FILMUL ISTORIC ŞI "LUMINA ORIENTĂRILOR"
Se subînţelege că nu vom găsi vreodată proces-verbal ori stenogramă la asemenea şedinţă. Deducem - din durata ei - că nu fuseseră acolo discuţii şi rapoarte. În cinci minute s-au comunicat nişte concluzii. Ori poate, un verdict.
Ca să ajungă aici, proiectul şi vizionările lui "Mircea cel Mare" parcurseseră traseul instituţional prestabilit filmului istoric. Căci mesajul şi conţinuturile acestor producţii de anvergură nu puteau fi altfel decât consonante ideologiei momentului. Iar în programele CC al PCR - secţia propagandă erau subsumate scopului educaţie patriotică, în lumina orientărilor şi indicaţiilor lui Ceauşescu.
Apelul la o mitologie istorică naţională (parţial creaţie de partid) a fost o constantă a politicii vremii. O intenţie clară asupra trecerii istoriei României în patrimoniul partidului, declarase Ceauşescu încă din 1969.
"Noi, comuniştii, suntem continuatori a tot ce are mai bun poporul român, îşi oficializase el proprietatea. Partidul Comunist Român nu a apărut întâmplător în România. El este rezultatul unui întreg proces istoric de dezvoltare economico-socială care a dus la maturizarea clasei muncitoare, a luptei revoluţionare şi la formarea Partidului Comunist Român. Oare cum ar fi posibil ca un partid care îşi propune să conducă poporul pe calea făuririi unei orânduiri mai drepte, a orânduirii socialiste, să nu-şi cunoască trecutul de luptă?... Oare cum s-ar simţi un popor