Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O viaţă sub influenţa sonetelor

Publicat in Jurnalul, duminică 9 ianuarie 2011 ·

Să compui muzică pentru toate sonetele lui Shakes­peare nu este lucru uşor, tocmai de aceea acţiunea aceasta ar trebui să intre în Cartea Recordurilor. Florian Chelu Madeva, muzician şi compozitor, întemeietorul Rock Filarmonicii din Ora­dea, face acest lucru de ceva vreme, iar fiica acestuia, Alexandrina Chelu, îl ajută.

A avut un debut ieşit din tipare, la doar 16 ani. Artista şi poeta orădeancă Alexandrina Chelu s-a născut într-o familie de artişti, oameni de litere şi muzicieni, tatăl, Florian Chelu Madeva fiind muzician şi compozitor, întemeietorul Rock Filarmonicii din Oradea, iar mama, Iuliana Băican Chelu, o iubită interpretă de muzică populară şi doine. Părinţii au întrezărit talentul Alexandrinei şi i l-au cultivat, învăţând-o şi ce înseamnă munca, altruismul, abnegaţia. Elevă fiind, participa alături de tatăl ei la toate concertele, din ţară şi din străinătate şi a confirmat cu trecerea timpului calităţile, zestrea nativă, seriozitatea şi bogăţia sa spirituală, aflându-se într-o ascensiune continuă. Florian Chelu Madeva a realizat cu sprijinul Ministerului Culturii din România un CD muzical colectiv primul Rock Coral-Simfonic Discografic din România pe versurile lui Mihai Eminescu, intitulat „Mari melanco­lii şi aspre indignări” şi patru volume de „Colinde”. I s-a conferit, cu ocazia împlinirii a 150 ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, Brevetul şi medalia Mihai Eminescu 150 de ani din partea Preşedinţiei Române, şi a Ministerului Culturii din România.

„Părinţii sunt lumina sufletului meu, m-au îndrumat mereu pe calea dreaptă şi frumoasă a vieţii, s-au completat reciproc şi au ştiut întotdeauna ce să-mi ofe­re, din ceea ce aveau ei mai bun spune Alexandrina Chelu. Ţin minte că în casa noastră era muzică tot tim­pul, bună dispoziţie, o dezordine originală (ca la ar­tişti acasă), iar eu, poate involuntar, preluam şi imitam ceea ce făce

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 42 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 22 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Handbal feminin: Gloria Bistriţa pierde finala European League cu Storhamar Handball Elite

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a fost învinsă duminică, la Graz, de formaţia norvegiană Storhamar Handball Elite, scor 29-27 (14-15), în finala European League. Dunărea Brăila a pierdut finala mică după aruncări de la 7 metri. În uralele

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 8 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum o ora
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 6 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 42 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum o ora
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 10 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°