Direcţia Generală a Finanţelor Publice Bucureşti va deschide, pe 13 decembrie 2010, primul magazin de bunuri confiscate cu vânzare directă atât pentru persoanele fizice cât şi pentru cele juridice.
Magazinul este situat pe strada Măriuca nr. 14, în sediul unde a funcţionat Serviciul Gestiune Declaraţii (persoane juridice) din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a Sectorului 4. Programul este de luni până joi între orele 09.00-15.00.
Costurile de amenajare s-au ridicat la circa 15.000 lei, iar spaţiul destinat magazinului D.G.F.P. Bucureşti este organizat într-o formă civilizată de comercializare a produselor.
"Încasările din valorificarea bunurilor confiscate au crescut cu 13% în primele 10 luni ale anului 2010 comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2009. Acest fapt se datorează, pe de o parte, intensificării activităţilor de control ale ANAF şi ale structurilor subordonate - Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, iar pe de altă parte, se datorează unei mai bune organizări a activităţii de valorificare. Sperăm că, odată cu deschiderea în capitală a acestui prim magazin A.N.A.F. de vânzare a mărfurilor confiscate, încasările din valorificarea acestor bunuri vor creşte semnificativ", a declarat Sorin Blejnar, preşedintele ANAF.
În primele zece luni ale anului 2010 ANAF a încasat din valorificarea bunurilor confiscate, abandonate şi alte sume constate odată cu confiscarea, la nivelul întregii ţări, aproximativ 35,2 milioane lei.
ANAF are în prezent de 21 magazine în toată ţara.
Lista magazinelor proprii destinate valorificării mărfurilor confiscate din ţară
ARAD Magazin propriu Arad, str.Vasile Goldiş nr.6
ARGEŞ Magazin propriu-Ştefăneşti cu sediul la A.F.P. Ştefăneşti Ştefăneşti, str.Bucureşti-Piteşti nr.33
BACĂU Magazin propriu-DGFP BACĂU Bacău, str.Dumbrava Roşie nr.1-3
BIHOR Ma